Medicii străini spun ”adio” Marii Britanii

Circa 12.000 de medici pregătiți în alte țări din Europa ar putea părăsi Marea Britanie pentru că nu se mai simt bineveniți după votul pentru Brexit, arată un studiu făcut în rândul medicilor imigranți.
Aproximativ 4 din 10 medici care s-au pregătit într-o țară din Spațiul Economic European (cele 28 de state membre UE, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) iau în calcul posibilitatea de a părăsi Regatul Unit după referendumul de anul trecut, potrivit sondajului realizat de Asociația Medicală Britanică (BMA).
Din totalul de 1.193 de medici întrebați, 500 (42%) au spus că se gândesc să plece din țară, 309 (26%) au răspuns că vor să rămână în Regatul Unit, 278 (23%) nu sunt siguri deocamdată, iar 106 nu au răspuns.

“Aceștia sunt oameni care lucrează în spitalele noastre și în clinicile noastre, care au grijă de pacienții vulnerabili din comunitate și fac cercetări medicale vitale pentru a ajuta la salvarea de vieți. Mulți și-au dedicat ani de muncă serviciilor medicale din Marea Britanie, deci este îngrijorător că atât de mulți se gândesc să plece”, a subliniat presedintele BMA, medicul Mark Porter. Datele reprezintă un semnal de alarmă în legătura cu “dezastrul” iminent în domeniul medical și cu un exod al medicilor ce ar putea accentua deficitul deja semnificativ de personal din spitalele de stat.
Potrivit Consiliului Medical General, ce reglementează profesia medicală, în total, în Regatul Unit sunt 280.932 de medici. Dintre aceștia, 177.912 (63%) au fost pregătiți în Marea Britanie, 30.733 (11%) sunt calificați într-o altă țară din Spațiul Economic European, iar 72.287 (26%) sunt din alte țări din lume.  (ziare.com)

De același autor

Related Articles