Direcţia Naţională Anticorupţie va ataca cu contestaţie în anulare decizia dată de Curtea de Apel Alba Iulia care a exonerat de răspundere un inculpat condamnat pentru abuz în servicu şi care încălcase prin faptele sale o hotărâre de guvern, nu o lege. Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a insistat astăzi că infracţiunea de abuz în serviciu nu a fost dezincriminată vara trecută de Curtea Constituţională, iar sentinţa instanţei de la Alba Iulia prin care a fost admisă o contestaţie la executare pe abuz în serviciu este una izolată.

Reamintim că recent Curtea de Apel Alba Iulia a admis o contestaţie la executare formulată de un funcţionar care fusese condamnat pentru abuz în serviciu, motivând că acesta a încălcat o hotărâre de guvern, şi nu o lege. Instanţa s-a prevalat de faptul că în vara anului trecut Curtea Constituţională a decis că dispoziţiile articolelor din Codul Penal referitoare la abuz în serviciu sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”, prin „lege” înţelegându-se ordonanţă a guvernului, ordonanţă de urgenţă sau lege, nu şi hotărâri de guvern, ordine de ministru, hotărâri ale autorităţilor locale. RRA