Primăvara este adusă mai repede de copiii cu Sindrom Down

Copiii cu Sindrom Down din Caraș-Severin au creat astăzi în cadrul atelierului Mărțișor 2017. Aproape 20 de copii cu Sindrom Down au participat la acest atelier al decorațiunilor dedicate lunii martie, primăverii. Despre acțiunea ce a avut loc la Colegiul National Diaconovici-Tietz Resita, în organizarea Asociaţiei Cărăşană Sindrom Down, Cristina Țurcaș, unul din membrii Asociației a declarat:

”Copiii au fost foarte nerăbdători să participe la eveniment. Sunt implicați și vor să facă de toate, să realizeze cât mai multe ornamente. Mulțumim Liceului Diaconovici Tietz că ne-a găzduit.”

Atelierul de creație mărțișor 2017 a fost un bun prilej de socializare, de dezvoltare a motricității fine, a creativității și îndemânării. Copiii și tinerii au fost foarte fericiți să ia parte la această acțiune, după cum ne-a spus Rafaela, una dintre tinerele participante:

”Mă simt foarte bine cu colegele mele.Am făcut vaze, pomi, coronițe și am folosit culorile specifice primăverii: verde, alb, roșu,violet. Mă simt mândră de ce-am făcut.”

La fel cum s-a procedat la atelierul organizat înainte de sărbătorile de iarnă, produsele create vor fi vândute, iar banii vor fi donați tinerilor cu cerințe educative special, care fac parte din asociație. (Cristina Corocan)

De același autor

Related Articles