Pescarii din Caraş-Severin, revoltaţi! Ei acuză conducerea AJVPS că aplică legea după ureche

Zeci de pescari din Caraş-Severin revoltaţi din cauza neaplicării corecte a măsurilor privind reducerea taxelor de pescuit de către conducerea AJVPS începând de astăzi.

Aceştia susţin că, reprezentanţii asociaţiei cărăşene percep încă vechile cotizaţii, ba chiar îi îndrumă pe un ton apelativ pe membrii cotizanţi, unii dintre ei cu o vechime de peste 40 de ani, să se îndrepte spre alte asociaţii dacă nu sunt de-acord cu măsurile impuse de conducerea Consiliului de administraţie de la nivel judeţean.

Pescarii amatori nemulţumiţi de modul de aplicare al legii de către conducerea AJVPS Caraş-Severin s-au adresat Radio Reşiţa:

Contactat telefonic Tima Andrei – vicepreşedintele cu problemele de pescuit în cadrul AJVPS Caraş-Severin  spune că, momentan nu are în mână niciun act oficial emis de ANPA sau AGVPS, în baza căruia să aplice legea şi că în prezent procedează după măsurile stabilite de Consiliul de conducere al asociaţiei.

Pescarii bănăţeni sunt dispuşi să facă demersuri la protecţia consumatorilor şi la conducerea ANPA pentru aplicarea corectă a legii şi în judeţul Caraş-Severin. (Hardy Cvoica)

Foto: arhiva

Cele mai citite

Related Articles