[FOTO] “Ianuarie românesc la Gyula”

203
O serie de manifestări de spiritualitate românească s-au regăsit în calendarul comunității istorice românești din Ungaria, în ultima perioadă. Joi, 26 ianuarie 2017, la sediul Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), la Gyula, Consulatul General al României la Gyula, în colaborare cu UCRU și publicaţia „Foaia Românească”, a organizat o manifestare aniversară dedicată Unirii Principatelor Române, Zilei Culturii Române și poetului Mihai Eminescu. Cu această ocazie s-a marcat şi împlinirea a șaizeci și șase de ani de la înființarea  revistei „Foaia Românească”, cea mai veche publicație de limba română din Ungaria. Manifestarea s-a organizat sub patronajul   consulului general al României la Gyula, ES Florin Trandafir Vasiloni.
La acest eveniment au participat personalități ale comunităţii româneşti din Ungaria, conducători de instituții, reprezentanți ai mediului academic din Ungaria și România, din orașe precum Gyula, Budapesta, Bekescsaba, Szeged, Oradea și Arad. Au fost prezenţi la manifestare PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU); Eunicia Maria Trif, reprezentant al Institutul Cultural Român (ICR) din Budapesta, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Eva Iova Șimon, directorul săptămânalului „Foaia Românească”, Maria Berenyi, directorul Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, Mariana Negreu Vetro, directorul Centrului de Documentare și Informare al AȚRU (CDI), Maria Gurzău Czegledi, directorul Liceului „Nicolae Bălcescu” din Gyula (LNB), pr. Florin Olteanu, protopop de Gyula și paroh la Chitighaz, pr. Aurel Becan, protopop de Szeged și paroh la Cenadul Unguresc, Gheorghe Petrușan, preşedintele Autoguvernării Româneşti din jud. Csongrad (fost şef al Catedrei de Limba Română a Universității din Szeged), Emilia Martin, muzeograf la Muzeul Județean „Munkácsy Mihály” din Bekescsaba, Tiberiu Boca, redactor la Studioul Teritorial din Szeged al al MTV 1, Margareta Tat, primarul Micherechiului, Berthold Netea, viceprimarul Micherechiului, Tripon Emese, viceprimarul Chitighazului, Ana Netea Benye, directorul Școlii Generale din Micherechi, Ştefan Oroian, membru al prezidiului UCRU (mentor al corului „Pro Musica” ș.a.
Printre participanţii din România amintim prezenţa prof. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, prof. Sorin Baschir, președintele Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Teodor Mateoc, decanul Facultății de Litere din cadrul Universității Oradea, prof. Aurel Chiriac, Directorul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, prof. Cristina Marian, inspector la Inspectoratul Școlar al Județului Bihor, Florin Scalețchi, președinte al „Organizației pentru Apărarea Drepturilor Omului din București”.
Moderatorii seratei culturale au fost Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula şi Eva Iova Șimon, care au adresat cuvinte de salut și de mulțumire tuturor participanților și au exprimat bucuria pentru posibilitatea organizării acestui eveniment dedicat mai multor momente de referință din viața poporului român, dar şi a comunităţii româneşti din Ungaria: Unirea Principatelor, Ziua Culturii Române, omagierea poetului Mihai Eminescu și înființarea Foii Românești, care se leagă de luna ianuarie, de unde și titlul manifestării:„Ianuarie românesc la Gyula”.
Programul manifestării  a fost oferit de profesori și elevi din cadrul comunității românești din Ungaria și a cuprins un montaj de cântece și versuri din poezia lui Mihai Eminescu, interpretate de corul LNB, precum și piesa de teatru „Comedia nu există”, de Dumitru Solomon, pregătită de trupa de teatru a liceului, sub îndrumarea regizorului Nora Tia Chiriac, din Oradea și a prof. Vera Cser; o prelegere despre„Jurnalismul lui Eminescu”, susținută de prof. Gheorghe Petrușan și o prelegere despre „Unirea Principatelor Române”, prezentată de prof.  Ana Ruja, dir. adjunct al Școlii Generale din Micherechi.
În cadrul dezbaterii care s-a creat la sfărşitul manifestării, au luat cuvântul PS Părinte Episcop Siluan, prof. Constantin Bungău; prof. Sorin Başchir, prof. Aurel Chiriac şi Florin Scalețchi. Aceştia şi-au exprimat bucuria de a fi martorii acestui eveniment de spiritualitate românească, la Gyula. Consulatul General al Românieie a oferit participanţilor o recepţie.
În zilele de 28 și 29 ianuarie, Ambasadorul României la Budapesta, ES Marius Lazurca a efectuat o vizită în cadrul comunității românești din Ungaria. Împreună cu consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, s-a întâlnit cu conducerea Primăriei Micherechi, cu conducerea Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria și cu PS Siluan, episcopul EORU. De asemenea, cei doi diplomați au participat la Balul Românesc pe Țară, organizat la Gyula de către AȚRU și CDI. La această manifestare au evoluat artiști români, Lioara Boșcu și formația de la Timișoara, dar și formația Duo Szenes de la Arad.
Duminică, 29   ianuarie   2017, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a făcut o vizită   pastorală   la   credincioșii  români din orașul   Aletea   (Elek),   unde  a săvârșit   Sfânta  Liturghie Arhierească,   împreună cu  un  sobor de preoți. La acest eveniment au participat și cei doi diplomați români, alături de primarul orașului Aletea, Laszlo Pluhar și președintele Autoguvernării Românești din localitate, Gheorghe Baghi.