[FOTO] Unică în România, o familie de asini albi de Baroc este mândria Grădinii Zoologice din Reşiţa

Grădina Zoologică din Reşiţa are în prezent 320 de exemplare de animale din 45 de specii, printre care şi doi măgari albi de Baroc, unici în România.

Vrem să dăm mai multă viaţă Grădinii Zoologice din Reşiţa. În prezent sunt 320 de exemplare, din 45 de specii. Măgarul alb de Baroc este unic în România la ora actuală. Acesta poate fi admirat doar la Reşita. Acest exemplar nu necesită îngrijiri speciale. Este un exemplar deosebit, prin culoarea lui şi prin ochii albaştri. De curând a mai fost adus încă un exemplar de la o grădină zoologică din Ungaria. Este o femelă în vârstă de 10 ani, un exemplar frumos, docil”, a declarat pentru Radio Reşiţa Gabriel Stănucă, directorul Grădinii Zoologice din Reşiţa.

Potrivit autorităţilor locale, investiţiile la Zoo Reşiţa vor continua şi în acest an. Se are în vedere împerecherea celor doi asini albi de Baroc, Amadeus şi Yduş, şi se intenționează ca obiectivul sa devină primul dezvoltator al acestei specii, din ţară, pentru a contribui astfel la conservarea acesteia, a mai spus Gabriel Stănucă.

Amintim că, obiectivul este deschis vizitatorilor de marţi pânâ duminică în intervalul orar 10.00 – 16.30. (Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles