Campania umanitară “Muzică pentru viaţă” desfăşurată de Radio Reşiţa împreună cu Crucea Roşie a avut un real succes! O confirmă şi profesorul universitar, medicul Pavel Chirilă, cel care se chinuie de 3 ani să finalizeze Clinica de Recuperare Oncologică, de la Slatina Nera, unică în România. Cu cei 145 de mii de lei primiţi de la oamenii cu suflet mare din toată ţara, unitatea medicală are mari şanse să fie inaugurată mai devreme, spre bucuria bolnavilor de cancer. Medicul Pavel Chirilă:

În primul rând, suma strânsă demonstrează eficienţa dumneavostră, a celor de la Radio Reşiţa pentru că rareori s-a mai întâmplat să colectăm o asemenea sumă pentru Clinica Nera. Vă spun sincer că doar nişte prieteni personali au mai donat atât de mult. În al doilea rând vă pot spune că este un lucru minunat pentru oamenii de acolo din zonă, înseamnă că întradevăr s-a schimbat ceva în România. Ce pot să spun, am mai încercat multe campanii şi nu am ajuns la suma asta niciodată. În orice caz acest lucru a demonstrat că până la urmă oamenii din Caraş-Severin, au înţeles şi importanţa proiectului şi în mod sigur, voi cei de la Radio Reşiţa aţi ştiut să ajungeţi la inima lor. Trebuie să va mai spun că aceşti bani îi folosim la construirea saloanelor, care sunt ultimul obiectiv în acest proiect. Şi astfel vom putea deschide Clinica în primăvară sau cel târziu în vară, oricum mult mai devreme decât ne-am imaginat iniţial. Mulţumim şi dumneavostră şi donatorilor”, a precizat profesorul universitar, medicul Pavel Chirilă.

Dacă nu aţi reuşit să faceţi o faptă bună pentru bolnavii de cancer, mai aveţi o şansă. Conturile bancare le gasiţi aici.

Acestea rămân deschise până în 31 ianuarie 2017. Donează şi gestul tău contează!

Daiana Roşca

3 COMENTARII

  1. A fost minunat tot ce s-a intamplat, sa repetati aceasta actiune si in postul Pastelui , ca este nevoie si de alte dotari la Clinica Nera….

Comentariile sunt închise.