Au trecut 28 de ani de speranţă şi de deznădejde, de voinţă şi de neputinţă, de adevăruri dar şi de neadevăruri de la evenimentul din 1989 care mai târziu s-a numit Revoluţia din Decembrie.

Fără voia noastră, doar prin puterea firii au trecut 28 de ani şi este momentul să privim înainte fără să uităm ceea ce Reşiţa întreagă a simţit în acea după-amiază tulbure de 21 decembrie 1989, imediat după ora 17.00. Grigorie Rotariu îşi aminteşte:

„Pe la ora 17.30 s-a format un grup, seara am mers de am luat din fiecare secţie şi am lăsat doar de pază unu-doi şi restul muncitorilor am plecat spre centrul oraşului. Am avut probleme la poartă la Mociur, dar ne-am format grupuri de 10-15 oameni şi pe drum ni s-au alăturat alte zeci de persoane. Cei infiltraţi printre noi au căutat să atace poliţia şi securitatea şi am spus NU din cauză că e unitate militară în oraş şi se poate riposta cu foc. Am stat incontinuu în centru şi în 21 şi în 22. Însă acum după mai bine de două decenii şi jumătate îmi dau seama că Revoluţia a fost furată de oamenii cu interes. La Reşiţa au fost mulţi în seara zilei de 21 şi întreaga zi de 22, tot centrul era plin însă acum mulţi numai sunt printre noi. Aş dori să-i amintesc pe Corec Ana Mariana, Ciocoteală Mariana, Ionică Ivan, Mătăsaru şi mulţi alţii, diferite persoane…”.   

Ce au însemnat evenimentele de la 1989 pentru mai tinerii revoluţionari, copii pe-atunci, am aflat de la Neluţu Popovici, care acum priveşte în urmă doar cu amare regret:

„O zi de mare tristeţe, amintiri sumbre, regrete, în toţi anii ăstia nu am evoluat ci am involuat, durere amară… Astăzi pentru mine e o zi de tristeţe adâncă în suflet, suntem alături de cei care nu mai sunt. Atât a rămas în Reşiţa: o pancardă pe Primărie cu numele celor care au decedat, şi-au dat sfârşitul în Revoluţie şi o troiţă pe care conducerile anterioare au spus că o vor renova, să facă ceva frumos, dar au fost doar vorbe. Toţi cei care astăzi nu mai sunt printre noi au rămas în inimile tuturor revoluţionarilor autentici o troiţă adevărată.”

Vă amintim că, la Reşiţa a curs sânge şi nimeni nu ştie încă din cauza cui. Când Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost împuşcaţi, focul a încetat şi în Valea Bârzavei, iar România a fost o ţară liberă.

Nu vom ştii însă niciodată, pentru că istoria s-a scris iar noi, cei de acum, avem obligaţia cel puţin din punct de vedere moral să o respectăm exact aşa cum e. Să nu ne dorim să găsim ceea ce vrem, ci ceea ce este cu adevărat real. Să folosim aceste momente de aducere aminte doar pentru a ne celebra trecutul şi pe cei ce l-au creat. După mai bine de două decenii să transformăm data de 21 decembrie într-o zi a amintirilor şi nu a reproşurilor sau acuzelor.

Să ne amintim, să celebrăm, să respectăm adevărul.

(Hardy Cvoica)

Foto: arhiva