Antoine Griezmann, jucătorul francez al anului 2016

88

Antoine Griezmann (25 ani) a fost ales jucătorul francez al anului 2016, a anunțat luni săptămânalul France Football.

Jucătorul lui Atletico Madrid, care îi succede în palmares parizianului Blaise Matuidi, este al 59-lea laureat al acestei distincții individuale atribuite de un juriu alcătuit în special din foști câștigători.

Griezmann, finalist al Ligii Campionilor și al EURO (unde a fost cel mai bun jucător și cel mai bun marcator), a încheiat pe locul 3 în ierarhia pentru Balonul de Aur 2016, lunea trecută, după portughezul Cristiano Ronaldo (Real Madrid) și argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona).

AGERPRES