Legea privind eliminarea a 102 taxe, între care şi cea radio-tv, este constituţională, a deciş cu puţin timp în urmă, Curtea Constituţională. Instituţia a dezbătut, astăzi, o sesizare de neconstituţionalitate, făcută de preşedintele Klaus Iohannis împotriva legii iniţiate de PSD. Legea a fost adoptată de Parlament şi a ajuns la preşedinte pentru promulgare. În contestaţia făcută, şeful statului acuza încălcarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare şi arăta că parlamentul trebuia să identifice, în mod concreţ sursa de finanţare necesară pentru aplicarea legii. În privinţa eliminării taxei radio-tv, preşedintele Iohannis considera că aceasta poate genera interpretări cu privire la statutul salariaţilor şi poate afecta autonomia celor două servicii publice. RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI

DISTRIBUIȚI