Protestul angajaţilor Hidroelectrica a încetat, urmând a fi reluat dacă negocierile vor eşua

Salariaţii de la Hidroelectrica au declanşat, aseară, o formă de protest radicală după ce negocierile cu conducerea unităţii au eşuat.

Peste 200 de angajaţi, care activează în cadrul a 15 dintre cele mai mari hidrocentrale, au decis să rămână bocaţi la locurile de muncă. Acţiunea a fost demarată de anjagaţii care ar fi trebuit să iasă din tură la ora 19:00, iar ulterior li s-au alăturat alţi zeci de angajaţi care terminau programul la ora 23:00, scrie rador.ro. Conform declaraţiei, preşedintele sindicatului Porţile de Fier, Petre Bădescu, liderii protestatarilor au fost sunaţi în urmă de ministrul energiei, Victor Grigorescu. Acesta le-a promis că luni o delegaţe a salariaţilor va fi primită la minister pentru negocieri. Ca urmare a acestor discuţii, s-a luat decizia ca protestul angajaţilor Hidroelectrica să înceteze de la miezul nopţii, urmând a fi reluat dacă negocierile vor eşua.

Cele mai citite

Related Articles