Păstrăv proaspăt şi ieftin la discreţie direct de la sursă în Caraş-Severin

Sute de kilograme de păstrăv, puse la dispoziţia populaţiei în Caraş-Severin în perioada postului Crăciunului şi a sărbătorilor care urmează.

Cu o producţie anuală de peste 200 de tone, Direcţia Silvică a judeţului Caraş-Severin este cel mai mare producător de păstrăv de consum din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor. Ca o noutate pe piaţa peştelui din judeţ, Direcţia Silvică Judeţeană oferă în această perioadă, publicului consumator, păstrăv la discreţie produs în crescătoriile proprii, spune Traian Roşu – şeful serviciului vânătoare şi salmonicultură de la nivelul instituţiei cărăşene:

“Avem veşti bune pentru amatorii de păstrăv de consum, în sensul că Direcţia silvică a stabilit vânzarea către populaţie a păstrăvului la un preţ de 15 lei pe kilogram inclusiv TVA. Este o noutate în domeniu întrucât am redus preţul în această perioadă a sărbătorilor de iarnă şi a postului Crăciunului şi al doilea mare avantaj este că peştele se ia proaspăt, cumpărătorul merge în păstrăvărie şi i se scoate din bazin peştele viu, spre deosebire de magazine unde se ţine peştele congelat sau pe gheaţă una, două, trei zile.”

Peştele, care se pretează foarte bine pentru a fi servit în restaurante sau destinat unor evenimente speciale, precum: nunţi, botezuri, zile de naştere, parastase sau pentru masa de post se vinde direct din bazinele păstrăvăriei în cantităţi nelimitate atât agenţilor economici cât şi persoanelor fizice:

“Peştele oferit spre vânzare se găseşte în cele patru păstrăvării ale noastre, respectiv Herculane unde peştele are în jur de 1 kilogram greutate, Semenic de la Ocolul silvic Văliug unde avem peşte între 500 şi 600 de grame şi celelalte două păstrăvării Miniş şi Valea Bei unde peştele este ceva mai mic în jur de 300-400 de grame.” 

Programul de vânzare din păstrăvării este pe întreg timpul zilei, în intervalul orar 8.00 – 14.30, iar cantităţile sunt nelimitate, de la 1, 2, 3 până la 15, 20, 30 de kilograme şi mai mult.

Potrivit lui Traian Roşu, anul trecut Direcţia Silvică a judeţului Caraş-Severin a valorificat pe piaţa românească peste 220 de tone de păstrăv, iar în primele 10 luni ale anului în curs mai mult de 90. (Hardy Cvoica)

Sursa foto: observatorbn.ro

2 COMENTARII

    • în Reşiţa există două magazine de profil în Piaţa Reşiţa Sud şi Lunca Bârzavei şi se aprovizionează zilnic

Comentariile sunt închise.

Cele mai citite

Related Articles