Peste 12 ore fără apă şi căldură. Defecţiunile din sistem ţin ţimişorenii pe sec şi în frig

Mii de timişoreni rămân astăzi fără apă şi încălzire.

În vederea remedierii unei defecțiuni apărute pe rețeaua termică primară, în intervalul orar 08.00 – 20.00, Colterm va întrerupe furnizarea apei calde și a încălzirii la Punctele Termice 39, 40 și 41.

Vor fi afectați consumatorii care locuiesc în imobilele arondate străzilor: Carol Davila, Glăvan, I.I. de la Brad (parțial), Ion Mincu, Ion Roată, Pomiculturii (parțial), Strada Verde, Holdelor (parțial), Borzești (parțial), Oravița și Stuparilor.

Tot astăzi, între ora 09.00 şi 16.00, pentru remedierea unei defecțiuni survenite la rețeaua aferentă Punctului Termic 83, va fi oprită apa rece, urmând să fie afectați consumatorii arondați străzilor: Calea Șagului nr. 21 și 31-35, Liviu Rebreanu 2/ 1 și Ana Ipătescu nr. 29.

Sursa: renasterea.ro

Cele mai citite

Related Articles