În contextul dezbaterii generate de proiectul de lege prin care se propune desfiinţarea taxei radiotv, considerăm ca foarte important un aspect privind statutul acestei taxe, pe care l-a pus în evidenţă declaraţia dată de directorul juridic al Uniunii Europene de Radio şi Televiziune, Richard Burnley, anume ideea că taxa trebuie înţeleasă ca o contribuţie a societăţii la finanţarea serviciilor publice de Radio şi Televiziune, extrem de importantă pentru realizarea misiunii acestora.
În decursul timpului, ARCA a subliniat acest aspect în comunicate prin care a promovat principiile unei finanţări corecte a posturilor publice.
Astfel, în lumina Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, nu se mai acceptă astăzi că ar fi necesară o autorizare a cetăţeanului de a recepţiona programele posturilor publice, accesul nediscriminatoriu si universal la aceste programe fiind garantat. De aceea, astăzi, obligaţia de plăti o taxa destinată posturilor publice este perceputa in Europa ca o contribuţie în regim de solidaritate socială la finanţarea acestora, ca act de solidarizare a publicului general cu valori sociale unanim acceptate, necesară pentru susţinerea posibilităţii universale de a recepţiona programele posturilor publice.
Articolul 10 al Convenţiei Europene a drepturilor Omului defineşte libertatea de exprimare inclusiv ca ”libertatea de a primi sau a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice”.
Acest drept fundamental ar putea fi supus unor riscuri în contextul eliminării garanţiilor inexistenţei unor ingerinţe ale autoritaţii, care pot să apară ca urmare a subordonării financiare a posturilor publice.
În plus, dacă îndeplinirea rolului public al acestora ar fi obstrucţionată de lipsa garanţiilor de independenţă editorială – şi nu doar politică, ci şi economică – dat fiind că această independenţă este o condiţie de existenţă a posturilor publice, atunci s-ar produce un efect paradoxal care ar transforma finanţarea de la bugetul de stat în ajutor de staţ care este restricţionat în legislaţia europeană.
Dealtfel, autonomia instituţională a celor două societăţi media publice este statuată de Constituţie, care le consacră dreptul de a fi reglementate prin lege organică. Finanţatorul produce întotdeauna dependenţa celui finanţat. Numai finanţarea care vine de la public produce autonomie.
