UZPR îi cere insistent preşedintelui Iohannis să nu elimine taxa radio-TV

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România protestează faţă de eliminarea taxei radio-tv de cãtre Parlament, din mai multe motive expuse pe site-ul instituţiei.

“În primul rând, această măsură este una care ar putea aduce colegii noștri de breaslă în postura de a lucra în instituții publice dependente financiar de politic, ceea ce, după cum se știe, generează pericolul major ca independența editorială să devină o formă fără fond.”

“În al doilea rând, considerăm că parlamentarii au obligaţia şi responsabilitatea de a analiza bine luarea unor asemenea măsuri, atâta timp cât există două Legi care reglementează activitatea Societăţilor Române de Radio şi respectiv de Televiziune, legi care prevăd organizarea şi finanţarea lor.”

“În al treilea rând, această eliminare de taxe pune într-o situație fără ieșire, din punct de vedere financiar, instituții și așa șubrezite de valoarea derizorie a taxelor aplicate până acum. România are, în prezent, cele mai mici taxe de radio şi TV din Uniunea Europeană, de 3.4,5 sau 10 ori mai mici, faţă de alte ţări democratice. Situaţia financiară din SRR, prezentată pozitiv, nu este rezultatul unui management performant, mai degrabă a unui management discreţionar, obstrucţionist pe care îl resimte mare parte dintre angajaţi.”

“Ca urmare, solicităm insistent președintelui României, Klaus Iohannis, să nu promulge legea care prevede eliminarea acestor taxe”, mai scrie pe site-ul instituţiei.

Cele mai citite

Related Articles