Expresia folosită de Ludovic al XIV-lea „Statul sunt eu”, este cred binecunoscută. Ea reflectă modul în care acesta a condus destinele Franţei timp de 72 de ani. Nu trebuia să se consulte cu supuşii săi, şi putea lua hotărâri rapid. Nu era obligat nici să-şi justifice acţiunile, nici să asculte criticile ce i se aduceau. El putea pretinde o supunere indiscutabilă.

Nu pot să nu fac o paralelă între Regele Soare şi o parte a clasei politice româneşti, în lumina eliminării a 102 taxe nefiscale. E drept că multe din acestea erau nesemnificative şi nu făceau decât să încurce populaţia, să o oblige să piardă timp pentru câţiva lei, să se umilească în faţa funcţionarului de la ghişeu. Printre cele peste 100 de taxe propuse şi aprobate de Parlament spre a fi scoase, se află şi taxa radio, cea care asigura legătura directă dintre ascultător, plătitorul acestei taxe şi cel din spatele microfonului.

Eliminarea acestei taxe modice, de doar 2,5 lei pe lună, va permite în viitor, intercalarea între omul de radio şi ascultător a unui nou partener – omul politic, cel care va asigura plata cheltuielilor necesare funcţionării radioului public, cu bani de la buget. Se ştie că cine plăteşte, comandă şi muzica ce vrea să o audă. Mai putem vorbi în viitor de libertate de exprimare? Vom mai avea curajul să vorbim deschis despre adevărurile care ne dor? Vom mai putea spune lucrurilor pe nume? Sunt întrebări la care fiecare dintre ascultători trebuie să găsească un răspuns.

Încă de acum aproape 90 de ani, atunci când a fost înfiinţat, radioul public a fost aşa cum i-a fost şi denumirea – public, adică în slujba ascultătorului, cel care de altfel, îl şi plătea. Puterea politică a fost marcată de-a lungul ultimilor ani de neputinţa de a controla editorial radioul public. Dacă televiziunea a căzut pradă politicului din cauza unor oameni care au avut un interes, altul decât binele publicul spectator, radioul nu a căzut în această capcană şi datorită unui management bun, a reuşit nu doar să stopeze risipa banului ci şi să-l cheltuiască cu folos.

Va mai sponsoriza politicul acţiuni precum RADIRO, Pianul călător, Vioara lui Enescu, ori Târgul de carte Gaudeamus? Va mai exista libertate de exprimare şi curajul de a spune lucrurilor pe nume? Sau ne vom transforma într-un fel de Cântarea României în care vom aduce osanale şi vom face temenele în faţa politicienilor, astăzi de stânga, mâine de dreapta, poimâine de ce-o mai fi?

Toate acestea pentru că un potentat al zilei, un om ajuns vremelnic într-o funcţie de conducere, se crede asemeni Regelui Soare şi spune răspicat, să se audă în cele 4 zări „Statul sunt eu”

Dan Agache

Sursă foto: FotoBartesch – WordPress.com

DISTRIBUIȚI