Eliminarea taxei radio-tv ajunge în atenţia Curţii Constituţionale a României

Guvernul ia în calcul să atace la Curtea Constituţională legea adoptată de Parlament prin care se prevede eliminarea, de anul viitor, a 102 taxe nefiscale, între care şi taxa radio tv, a spus marți, 25 octombrie, ministrul Finanţelor Anca Dragu.

Ea a insistat că iniţiatorii nu au indicat sursa de finanţare pentru acoperirea impactului bugetar presupus de anularea acestor taxe. Impactul total este de 1, 6 miliarde de lei, iar pentru acoperirea taxei radio-tv ar fi nevoie de aproximativ 600 de milioane de lei anual, a spus şefa Ministerului Finanţelor.

Anca Dragu: Pe actualul cadru legal, de la bugetul de stat pot fi achitate anumite tipuri de cheltuieli pentru radio şi televiziune. Ca atare, nu putem acoperi toate cheltuielile. De aceea, aceste taxe sunt necesare şi sunt parte din cadrul legal de funcţionare a Radioului şi a Televiziunii.

Anca Dragu a subliniat şi că pentru finanţarea integrală de la bugetul de stat a Radioului şi Televiziunii Publice este nevoie de modificarea legii 41 privind organizarea şi funcţionarea Societăţilor Române de Radio şi Televiziune, care este o lege organică.

1 COMENTARIU

  1. Limba romana este o problema pentru multi…..apoi trebuie sa avem in vedere ca stiintele juridice sunt ca si o limba straina pentru multi.In concluzie ar fi bine ca cei din categoria celor multi….sa se abtina in a emite fraze fara logica…..cu ata mai mult cei care detin functii in sistemul terorist de stat.

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles