Un adolescent de 15 ani din judetul Arad a murit din cauza complicaţiilor provocate de rujeolă. Tânărul nu a fost vaccinat iar rudele spun că a luat boala de la verişorii lui şi ei nevaccinaţi.

Baiatul a fost declarat mort de medici ieri dimineaţă la Spitalul Judeţean din Arad.  Se pare că adolescentul  fost internat duminica trecută şi a suferit o complicaţie pulmonară din cauza rujeolei, care i-a fost fatală, conform Digi24.

Aradul este pe locul doi din ţară la numărul de cazuri de rujeolă, respectiv 132, iar aici au mai fost înregistrare doua decese din cauza rujeolei.

Ministerul Sănătăţii a comunicat că de la începutul anului şi până la data de 14 octombrie, au fost confirmate 786 cazuri de rujeolă, cu 33 de cazuri mai multe faţă de săptămâna anterioară acestei informări. În urmă cu aproape o lună de zile a fost declarată epidemie de rujeolă.

Daiana Roşca