Pe măsură ce timpul se scurge, România devine o ţară sinistră. Tot mai sinistră. Tot mai goală de conţinut, fără valoare, fără resurse, fără oameni.

Mai întâi au plecat minorităţile. Au făcut o scurtă pauză, la o lebădă în Austria, după care s-au dus prin toată Europa. S-au întors repede în maşini scumpe, cu lanţuri de aur la gât, făcute toate din muncă cinstită. Au plecat din nou, mai mulţi. Se mai întorc la o nuntă ori la o înmormântare şi iarăşi se duc.

Apoi au plecat meseriaşii. S-au dus să facă autostrăzi altora, să ridice fabrici, hale, case, vile, să le decoreze. Când nu au mai avut de lucru, s-au întors şi şi-au trimis nevestele. Unii la lucru le-au trimis alţii…doar le-au trimis.

Mai apoi au început să ne plece tinerii. Cei cu notă mare la BAC, s-au îndreptat spre facultăţi de renume. Ei nu mai vin nici în vacanţe, nici după şcoală. Apoi au plecat tinerii cu liceu, care n-au luat BAC-ul. În mintea lor de absolvenţi fără diplomă, au realizat că nu pot trăi din salariul minim pe economie, fie el şi 1250 de lei. Unde mai pui că alţii ar fi vrut o familie, ar fi vrut copii, aşa că…duşi au fost şi ei.

Au venit în schimb marile corporaţii. Dar pleacă şi ei, cât de curând. Unii ne iau aurul galben, alţii pe cel verde, iar pe cel negru l-am dat noi, pe degeaba. Termină treaba şi pleacă. Nu rămân.

Mai nou ne pleacă medicii, asistentele infirmierele, dascălii şi cam toţi cei ce ştiu, vor sau pot să desfăşoare o activitate utilă. Conform principiului “Dacă tot mă trezesc dimineaţa, cel puţin să ştiu pentru ce o fac”, pleacă şi nu se mai întorc.

Numai politicienii nu mai pleacă. Mai au puţină treabă pe aici. Mai găsesc câte ceva de “rezolvat” şi stau. Stau cam 4 ani după care nu pleacă ci doar schimbă garda. Asta doar dacă o schimbă şi nu se schimbă între ei, sau schimbă doar formaţiunile politice din care provin. Ei rămân. Sunt singura categorie socială statornică. Fie că sunt de stânga, de dreapta, de centru sau tehnocraţi. Vorba vine. Oricum, ei nu se dau duşi.

De rămas, rămân bătrânii. Chinuiţi de sărăcie, cu palmele brăzdate de durerea pâinii, smulse pământului, cu feţele inexpresive, cu ochii prea plânşi pentru a mai lăcrima şi pentru ei, cu mintea rătăcită în amintirea unor vremuri bune pe care nu le-au prins niciodată. Doar au auzit de ele. Ei rămân. Rămân şi privesc trist în zare, la o Românie sinistră, pe zi ce trece tot mai sinistră şi tot mai goală. De conţinut, de valoare, de oameni.

Dan Agache

Sursă foto: MagnaNews

DISTRIBUIȚI