Celebrele vorbe rostite de tovarăşul Lenin “Învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi”, mult trâmbiţate înainte de ’89, sunt la fel de actuale şi astăzi, atâta doar că nu le mai rosteşte nimeni, dar nici nu se mai înghesuie nimeni să înveţe cum o făceau odinioară.
Ziua mondială a educaţiei găseşte şi în acest an, sistemul românesc de învăţământ într-o criză profundă: materială, umană, de încredere. Rezultatele la examenele de capacitate şi bacalaureat sunt aşa cum sunt, facultăţile plâng după studenţi şi caută soluţii de supravieţuire, profesorii nu mai au voie nici să certe elevul, nici să-l tragă de urechi, nici să-l umilească în faţa colegilor. Eventual să-l pupe, să-l treacă la loc şi să-i pună un patru cât el de mare, în aplauzele colegilor.
Dar de ce să ne mirăm de rezultatele proaste la examenele elevilor, când la titularizarea dascălilor, aceştia sunt prinşi cu fiţuici şi abia dacă jumătate dintre ei reuşesc să treacă de nota cinci, oricum insuficientă pentru promovare.
Nu trebuie să generalizăm. Există elevi eminenţi, elevi talentaţi şi dăruiţi. Copii ai căror părinţi se preocupă de odraslele lor, îi îndrumă, îi pregătesc suplimentar, le caută tot felul de activităţi extraşcolare. Rezultatele se văd: olimpici la diverse materii, medalii de aur naţionale şi internaţionale, premii peste premii la tot felul de saloane de inventică. Toate acestea ar trebui să ne bucure, dar, eternul dar…
Majoritatea acestor tineri aleg la terminarea liceului o facultate de renume din afara ţării. Şi asta ar fi bine, atâta doar, că după terminarea ei, sunt racolaţi de tot felul de firme şi companii multinaţionale, care le fac oferte de nerefuzat. Şi duşi au fost.
Acasă rămân ceilalţi colegi ai lor, care au două posibilităţi. Prima ar fi să se lupte cu sistemul, asemeni lui Don Quijote cu morile de vânt. O luptă inegală, fără sorţi de izbândă. A doua variantă ar fi să intre în politică şi din această postură, drumurile îi sunt deschise.
Sincer mi-e dor de şcoala – şcoală, de o pregătire a tinerei generaţii în funcţie de capabilităţile şi talentele fiecăruia dintre ei, nu de toceală pe rupte şi de declaraţii pompoase ale unor profesori, care spun că materia lor e cea mai importantă, fie că predau muzică, desen sau educaţie fizică. Fiecare are rolul ei şi fiecare elev ar trebui să vină la şcoală asemeni unui burete uscat şi să absoarbă atât cât îi trebuie şi mai ales din ceea ce simte că îi trebuie.
Dan Agache
Sursă foto: itsybitsy.ro
