Un bărbat a murit strivit de un camion care a rămas fără frâne

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, în această după-amiază, în urma unui accident de circulaţie care a avut loc în apropierea unei cariere de piatră de la marginea municipiului Drobeta Turnu Severin.

Victima se afla pe marginea drumului, când a fost lovită de un autocamion plin cu piatră compactată, care venea de la cariera din Gura Văii, un cartier mărginaş al municipiului Drobeta Turnu Severin. Din primele informaţii, autocamionul încărcat cu piatră a rămas fără frâne, iar şoferul a încercat să evite impactul cu un alt autocamion staţionat pe marginea drumului, moment în care s-a răsturnat, scrie adevarul.ro.

Bărbatul se afla pe marginea drumului, lângă vehiculul staţionat, când a fost lovit de camion. Acesta a murit pe loc, medicii de pe Ambulanţă nemaiputând face nimic pentru salvarea lui.

Poliţia Rutieră efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, iar pe numele şoferului de pe autocamionul încărcat cu piatră a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

Foto: Alexandra Georgescu

Cele mai citite

Related Articles