Handbalistele de la CSU Reșița au obținut victoria și pe teren propriu

70

Handbalistele de la Universitatea Reșița au obținut a doua victorie consecutivă în actuala ediție de campionat. După 39-26 la Sfântu Gheorghe, elevele antrenorului Cristian Busuioc au dispus de sportivele de la CSU de Vest Timișoara, cu scorul de 32-19, în Sala Polivalentă din Reșița.

Ne bucurăm că am reușit să debutăm cu o victorie pe teren propriu și în această ediție de campionat. Cred că am obținut o victorie meritată, felicit fetele pentru modul în care s-au dăruit pe teren. În schimb, trebuie să recunosc că sunt puțin dezamăgit și de faptul că nu am reușit să ne controlăm și să ne stăpânim nervii la un moment dat, am avut parte și de eliminări definitive. Rămânem cu picioarele pe pământ, deocamdată e începutul campionatului,  și după cum se știe, nu ne numărăm printre echipele care au impresionat prin transferuri senzaționale în această ediție de campionat. În schimb, asta nu ne descurajează, dorim să facem jocuri bune în fiecare etapă”, a spus antrenorul Cristian Busuioc.

busuioc

Meciul dintre cele două formații a adus și primele cartonașe albastre la Reșița. Adriana Voina și Sandra Țepurică,  s-au ”intersectat” fapt ce i-a determinat pe arbitrii să le arate celor două handbaliste cartonașul roșu, apoi pe cel albastru.