Anchetă internă la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov în cazul morţii artistului Ioan Gyuri Pascu

Conducerea Ambulanţei Bucureşti-Ilfov a deschis o anchetă internă pentru a verifica modul în care personalul medical a intervenit în cazul artistului Ioan Gyuri Pascu, au declarat surse oficiale pentru agenţia de presă Mediafax.

Verificările au fost declanşate după ce, în noaptea morţii artistului, ambulanţa a fost solicitată iniţial în jurul orei 03.00, iar medicul l-a diagnosticat pe Ioan Gyuri Pascu cu atac de panică, au precizat sursele citate.

Potrivit acestora, ancheta internă ar trebui să stabilească dacă medicul sosit cu ambulanţa Serviciului Bucureşti-Ilfov, la ora 03.00, a făcut tot ce era necesar pentru diagnosticare şi medicamentaţie corectă. Următorul apel la 112 a fost făcut în jurul orei 05.00, de această dată intervenind pentru resuscitarea lui Ioan Gyuri Pascu un echipaj SMURD.

Amintim că, actorul şi cântăreţul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, luni dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct.

Foto: arhiva

Cele mai citite

Related Articles