[AUDIO] Lemne de foc pentru cărăşeni

Se apropie sezonul rece, iar cărăşenii se preocupă în această perioadă de aprovizionarea cu lemne pentru foc, având în vedere că deja se impune încălzirea locuinţelor.

Sute de metri cubi de lemn de foc se află în prezent în cele 13 depozite ale Direcţiei Silvice Caraş-Severin, amenajate la sediile Ocoalelor silvice din judeţ, excepţie făcând Oraviţa, Păltiniş şi Văliug care deocamdată nu valorifică produse de lemn fasonat.

Potrivit directorului comercial Dan Câmpan, preţul de vânzare al lemnului de foc este cuprins între 90 şi 200 de lei pe metru cub fără TVA şi este în funcţie de locul de vânzare şi esenţa materialului lemnos. Doritorii se pot adresa în scris, printr-o cerere, la sediile Ocoalelor silvice pe a cărui rază domiciliază, iar după aprobarea Direcţiei silvice, cantităţile solicitate vor putea fi ridicate din depozitele din judeţ. Ocoalele silvice nu asigură transportul lemnului de locul de livrare la beneficiar.

Cantitatea de lemn fasonat pusă la dispoziţia populaţiei este cu 36% mai mică faţă de toamna anului trecut. Volumul de lemn ce urmează a fi exploatat în regie proprie de către Direcţia silvică şi prin prestări servicii de către terţi până la sfârşitul anului este de aproximativ 30.000 de metri cubi, din care va fi pusă la dispoziţie prin depozitele ocolelor silvice aproximativ 7.000 – 8.000 de metri cubi de lemn pentru foc. Cantităţile de lemn de foc puse în vânzare la un moment dat sunt variabile în funcţie de ritmul exploatării şi sortării materialului lemnos.

(Hardy Cvoica)

2 COMENTARII

  1. Minciuni, minciuni, minciuni. Te invit la Anina să admiri depozitul de lemne gol goluţ. MAi informează-te şi în teritoriu, nu doar la Direcţie Silvică.

Comentariile sunt închise.

Cele mai citite

Related Articles