Vin alegerile! Începe “Marea DENUNŢIADĂ”!

De câteva zile, toamna şi-a intrat pe deplin în drepturi. Plouă, suflă vântul, frunzele fac plecăciuni pământului, copii au început deja şcoala, ce mai, suntem trecuţi de jumătatea lui septembrie şi cât ai zice Vin alegerile… se face acuşi decembrie. Frumoasă lună. O lună a cadourilor şi a curăţeniei. Despre cadouri nu vreau să vorbesc, că mă apucă ameţeala la gândul preţurilor de la jucării, rechizite, haine ori parfumuri şi toate celelalte. Am să mă gândesc doar la curăţenie.

Decembrie e luna în care aruncăm ce e vechi, uzat, stricat, ori fără trebuinţă, mai păstrăm ceea ce merită, asta desigur după ce le spălăm, periem, curăţăm, le aranjăm frumos şi le prezentăm cunoscuţilor drept lucruri nou nouţe. Cu eticheta pe ele. Dacă au fost spălate o dată sau de două ori. Ne ajută în acest proces de primenire, binomul. Cum nu ştiţi cine e binomul? Cif şi Domestos, campionii curăţeniei.

Am realizat că vin alegerile, după ce ieri, pe la toate televiziunile de ştiri, am văzut aleşii neamului, feţele luminate ale politicii româneşti, plecaţi, nu cu pluguşorul, ori cu sorcova, ci în colindat pe la Înalta Poartă. Pardon, Înalta Curte, unde au fost chemaţi să fie sorcoviţi că aşa e frumos de sărbători.

Mă gândesc că vin alegerile şi unii s-au apucat de curăţenie prin clasa politică. Ăsta e vechi, celălalt e perimat, mai sunt câţiva care au o pată, două, mai unul e cu buzunarele rupte, un altul se dă peticit, sărac şi cinstit, dar la curăţenia de toamnă se vede bine că nu e chiar aşa. Curăţenia asta se face tot cu…binomul. Atâta doar că nu înţeleg ce e şi cu alegerile astea. Nu cele parlamentare, până la care mai avem câteva luni, la curăţenia clasei politicie. De ce aleg hainele doar dintr-un dulap, când şifonierul are cinci, şase uşi. Nu spun că nu trebuie primenită garderoba, dar chiar aşa, tot dintr-un dulăpior, când şifonierul politic e atât de încăpător şi sunt sigur că şi pe-acolo se găsesc ceva vechituri.

Oare de ce firma de curăţenie se axează doar pe anumite culori ale hainelor şi nu iau la grămadă, pentru că trebuie înnoite multe costume din cele vechi şi roase de molii. Să dea oare binomul, adică produsele de curăţat, să dea zic randament numai pe anumite toalete? Sau să fie oare o înţelegere cu croitorii cei noi, de la o altă casă de modă, desigur, să accepte înnoirea parţială.

Tot stau şi mă întreb, uitându-mă ca prostul la şifonier: ce costum să aleg pentru sărbătorile de iarnă? Sau e prematur să aleg acum, când până la alegeri mai sunt două luni şi jumătate, iar firma de curăţenie îşi va face simţită prezenţa în şifonierul politicii româneşti şi pe ultima sută de metri.

Dan Agache

De același autor

Related Articles