Unde-i lege nu-i tocmeală. Primăria Reşiţa nu poate face nimic pentru a stopa construirea staţiei de carburanţi din Triaj

Este cert. Lângă Muzeul de Locomotive din Reşiţa va fi ridicată o staţie de carburanţi. Primarul Ioan Popa spune că în ciuda demersurilor făcute de ONG-urile de mediu, nu se poate face nimic pentru a opri această investiţie, deoarece societatea în cauză are autorizaţie de construcţie semnată de edilul de la acea vreme. El spune că documentul nu poate fi anulaţ deoarece ar fi ilegal.

Au plecat, s-au oprit cu lucrările pentru că au fost acţionaţi în instanţă de un grup de ONG-uri. Au câştigat procesul şi s-au întors să termine ce au început. Am încercat iniţial să le propun alte locaţii, asta deşi nu prea avem. Le-am propus la ieşire spre Timişoara, între Kaufland şi Mol. Nu le convine. Şi e o chestie de logică. Nu alimentezi când intri în oraş, ci când pleci…
Şi atunci m-am consultat cu juriştii mei. Eu, primarul Reşiţei nu pot anula o decizie dată de primarul Reşiţei, o decizie dată de tine practic. E o chestiune ilegală, penală şi pot fi pus sub acuzaţie.

Primarul Ioan Popa mai spune că societatea a promis că va amenaja la Muzeul de Locomotive din Reşiţa – o parcare de 25 de locuri şi va renova două cămine şcolare, între care cel de la Liceul Traian Vuia.

Organizaţiile de mediu motivează că realizarea acestei investiţii nu este oportună, este ilegală, periculoasă, punând în pericol viaţa locuitorilor. Construcţia va duce la distrugerea spaţiului verde şi va afecta muzeul, obiectiv de patrimoniu.

3 COMENTARII

  1. LASA CA NU VA AFECTA PE NIMENI,NICI MACAR VANZARILE DE CARBURANT ALE CELORLALTE DOUA BENZINARII DIN VECINATATE! IAR PARCUL ALA,DUMENEZU SA NE IERTE,DAR ESTE FOLOSIT ACTUALMENTE DOAR DE POSESORII DE CAINI DIN ZONA,CARE MERG ACOLO SA-I PLIMBE SI SA SE USUREZE PATRUPEDELE! DACA AIA SUNT DISPUSI SA FACA PARCAREA RESPECTIVA SI SA RENOVEZE LICEELE, ESTE UN CASTIG PENTRU ORAS SI SE MAI IMBLANZESTE ASPECTUL LOCULUI,CARE ACUM NU ESTE NICI PARC NICI NIMIC ALTCEVA DECAT UN LOC VIRAN CU DOI TREI COPACI ATACATI DE LICHENI SI CEVA IARBA SI BURUIENI! DACA SE VA RIDICA O STATIE DE CARBURANT CU ATELIERE DE MICI REGLAJE AUTO,O UNITATE DE ALIMENTATIE PUBLICA CA CEA DIN LUNCA,VA FI FRUMOS! NU TREBUIE SA NE OPUNEM CA ORBII UNOR INITIATIVE ECONOMICE CARE VOR ADUCE SI ASPECT FRUMOS ORASULUI SI CATEVA LOCURI DE MUNCA! SA NU MAI VORBIM DE TAXE PLATITE CATRE COMUNITATE!

  2. Daca autoritatile nu mai pot face nimic pentru a opri lucrarile , atunci poate soferii ii vor boicota la final ocolind statia respectiva.

Comentariile sunt închise.

De același autor

Related Articles