Înălțarea Sfintei Cruci la Srediștea

La fosta mânăstire de la Srediştea Mică, Voivodina, în fiecare an vin credincioşii români din întreg Banatul, de Ziua înălţării Sfintei Cruci. Această sărbătoare a fost şi anul acesta credincioşilor un prilej de pelerinaj. Din anul 1934, la locul sfânt de rugăciune se desfăşoară pelerinaje.
La biserică, în urmă cu două zile a avut loc slujba Vecerniei, după care au urmat citituri adică rugăciuni de sănătate, făcându-se apoi spovedanii credincioşilor care doreau să se cuminice.
De Ziua înălţării Sfintei Cruci la biserica din Srediştea Mică a fost oficiată slujba Sfântului Maslu pentru cei bolnavi și a urmat sfânta liturghie.

Sursa: rtv rs

Foto: actualmm.ro

Cele mai citite

Related Articles