Prostia omenească

55

Vă mai amintiţi probabil de “Prostia omenească”, povestea scrisă de Ion Creangă. Dacă aţi citit-o cu atât mai bine. Dacă nu ar fi interesant să o descoperiţi acum şi să faceţi o comparaţie cu lumea reală. La vremea aceea, chiar mi se părea o prostie să tragi vaca pe şură să mănânce un braţ de fân, să încerci să arunci nucile în pod cu furca, ori să plângi de deznădejde că pisica ar putea urni drobul de sare de pe horn, peste copilul din leagăn.

Mare-i grădina ta Doamne şi mulţi proşti sunt în ea. Întrebarea e de ce or fi sărit unii gardul? Am avut ocazia să întâlnesc, în ultimii ani cu precădere, tot felul de specimene umane, decupate parcă din povestea lui Ion Creangă. Oameni inculţi, agramaţi, înguşti mental, necitiţi, fără cultură generală, fără maniere, dar cu o poftă nebună de a ajunge şefi. Unii chiar au ajuns, iar din acea postură îşi dau dovada supremă a prostiei fără margini. Ordine contradictorii, sarcini irealizabile sau pur şi simplu, date pentru că trebuiau să spună ceva. Şi cum nimic inteligent nu le-a ieşit pe guriţă, împrăştie sarcini peste tot.

Îmi amintesc de un astfel de şef, care a întrebat un muncitor ce face, iar la răspunsul acestuia că şi-a terminat toată treaba, a replicat: Nu sta, ia un ciocan şi dă în calorifelul ăla. Ce să fac? Loveşte caloriferul cu ciocanul. De ce? Pentru că aşa vreau eu. La un astfel de argument, chiar nu mai ai replică.

Ideal ar fi ca în fiecare poziţie cheie a unei scheme de personal, să se afle o persoană competentă. Un om care ştie şi vrea să facă ceva, mobilizând echipa pentru un scop şi un ţel anume. Un om care ştie să dea un răspuns, care are şi o explicaţie pentru ceea ce solicită de la oamenii din subordinea sa, care îşi asumă nişte responsabilităţi atunci când vrea să facă ceva.

Astfel de indivizi sunt din ce în ce mai rar de găsit. De regulă întâlnim oameni cocoţaţi politic până într-un scaun de şef, fără a avea habar de ceea ce se întâmplă în jurul său. Oameni care ascultă şi execută ordine politic fără să gândească, fără să caute soluţia optimă, fără să se întrebe care e rostul unor acţiuni ale sale. Dacă şeful a spus, şeful trebuie mulţumit, că doar el m-a numit şi datorită lui plec cu purcoiul de bani acasă. Cam asta e mentalitatea multora dintre indivizii ajunşi la un moment dat într-un post de şef. Aceştia sunt cei care trag ţara în jos, care fac lucrurile simple extrem de complicate, care mai mult încurcă decât descurcă.

Oare criteriile acelea elementare de profesionalism, competenţă, pregătire, chiar au rămas de căruţă? Chiar nu mai ţine nimeni cont de ele? Probabil că nu, pentru că altfel, am avea omul potrivit la locul potrivit, nu specimene umane desprinse din poveştile lui Ion Creangă.

Dan Agache

Sursă foto: citatecelebrestatusuri.rare.ro

DISTRIBUIȚI