[AUDIO] Universitatea Eftimie Murgu din Reșița sprijină tinerii absolvenți în vederea găsirii unui loc de muncă

73

Noua conducere a universității Eftimie Murgu din Reșița a inițiat în această lună mai multe întâlniri cu diferiți agenți economici din regiunea de vest pentru a sprijini tinerii. Obiectivul acestor întrevederi este găsirea unui loc de muncă absolvenților universității.

,,Motivul pentru care s-a demarat această campanie a fost faptul că în diferitele discuții purtate în special cu tinerii în vârstă de 17-18, aceștia și-au manifestat intenția să își caute de lucru în alte orașe. S-a pus astfel problema cum putem aduce mediul economic mai aproape de universitate și de a arăta că și în Caraș-Severin există posibilități de angajare pentru tineri în domeniul în care au absolvit’’-a declarat pentru Radio Reșița, prorectorul universității, Cristian Chioncel.

Până în acest moment s-au purtat discuții de colaborare cu autoritățile locale din Reșița și Caransebeș urmând ca în viitor să  aibă loc întrevederi și cu reprezentanții municipalității din Moldova Nouă.

,,Deschiderea manifestată în toate discuțiile purtate până în prezent ne-a demonstrat reciprocitate în dorința de colaborare, spre avantajul tuturor: studenți, absolvenți, universitate, mediu economic iar prin aceasta, implicit pentru regiune’’- a mai spus prorectorul universității Eftimie Murgu din Reșița, Cristian Chioncel.

Universitatea ”Eftimie Murgu” a devenit pe parcursul existenţei sale un simbol al Reşiţei, dar şi al Banatului Montan, întărindu-şi reprezentativitatea regională. Cele peste patru decenii de existenţă au contribuit la dezvoltarea şi modernizarea continuă a procesului de învăţământ, universitatea căutând în permanenţă să se menţină în rândul celor mai prestigioase instituţii de învăţământ superior, în toate domeniile în care oferă pregătire.

Andreea Lupșa