Performanţele Iolandei Balas, care au rezistat timp de un deceniu, au însemnat, pentru mai multe generaţii, valoarea absolută, la care visa să ajungă orice atlet. Reuşitele ”legendei” Iolanda Balas au fost un reper şi pentru Viorica Viscopoleanu, exemplu, la rândul său, pentru colegii de generaţie, dar şi pentru sportivii, pe care i-a antrenat.
Viorica Viscopoleanu, născută Belmega, în anul 1939, la Bănila pe Siret, regiunea Storojineţ, este atrasă de timpuriu de magia sportului. Era elevă când a câştigat un concurs de cros. Aşa începe o carieră, care o plasează între cele mai importante atlete române din toate timpurile. Marea performanţă, însă, a tins-o la săritura în lungime.
Calităţile fizice de excepţie, în ciuda aparenţelor, avea un aspect mai degrabă fragil, precum şi rezultatele din întrecerile interne, au calificat-o pentru Olimpiada de la Tokio, din 1964. Aici sare foarte bine, dar arbitrii nu-i validează rezultatul considerând că săritura fusese depăşită. Eşecul o plasează pe locul cinci. Acest moment a descumpănit-o profund. Dezamăgită, vrea să renunţe. Dar, ambiţia şi tenacitatea, Providenţa, de ce nu? – hotărăsc altfel. Urmează ani de muncă asiduă, cu impresionante acumulări de valoare. Se apropia momentul culminant al unei cariere, care, însuma, deja, zeci de recorduri şi titluri naţionale.
