Al doilea pirotehnist din clubul Colectiv, audiat la Parchetul General

78

Al doilea specialist care a pus materialele pirotehnice în clubul Colectiv, rănit în urma incendiului, este audiat miercuri la Parchetul General, acesta urmând să fie pus sub învinuire, au declarat surse judiciare pentru MEDIAFAX.

Cauza a fost disjunsă în ceea ce îl priveşte Marian Moise, pirotehnistul care a fost rănit în urma incendiului, astfel că acesta a ajuns miercuri la audieri pentru a lua la cunoştinţă acuzaţiile, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare. Bărbatul era angajat al firmei care a montat artificiile din club pentru concertul din seara de 30 octombrie 2015, când a izbucnit incendiul.

Procurorii de la Parchetul General au trimis în judecată dosarul “Colectiv” în luna aprilie, patronii clubului şi reprezentanţi ai firmei de la care proveneau artificiile folosite în Colectiv, fiind judecaţi de magistraţii de la Judecătoria Sectorului 4.

Sursa: mediafax.ro