Constantin Lăcătuşu – primul român pe Everest

879

” 17 MAI 1995

Zi importantă pentru mine. S-a întamplat să fie la fel şi pentru alpinismul românesc, fiindcă atunci, tricolorul a ajuns pentru prima dată pe cel mai înalt vârf al Terrei, EVEREST, 8850m.  In acea zi, au mai urcat alţi 5 alpinişti, niciun şerpas, pe ruta nordică, dinspre Tibet”.

Sunt amintirile foarte vii păstrate de alpinistul şi geologul Constantin Lăcătuşu şi împărtăşite pe pagina sa de Facebook celor care iubesc vârfurile lumii şi aventurile acestor temerari.

Urcuşul ce părea interminabil se sfârşise, povesteşte Ticu Lăcătuşu. A avut  motivaţie, spirit de aventură, fair-play si un dram de noroc. Toate pentru a urca Everestul.

Cu un an înainte, în 1994,  renunţase la vârful suprem, deşi era în plină formă, şi ajunsese  pînă la 8.100 m. Alege să  intervină în acţiunea de ajutorare a unei expediţii internaţionale, salvând un canadian de la moarte. „Viaţa unui om este mai presus decît orice munte. Fără această solidaritate nu ar mai exista nimic, iar eu aş abandona definitiv escaladele“, spunea Constantin Lăcătuşu.

Comitetul Olimpic Român i-a acordat Premiul Fair Play.

Everestul a continuat şi continuă să atragă alpinişti din toată lumea. Va rămâne o ţintă supremă pentru orice alpinist. Dacă în 40 de ani, până în sezonul pre-musonic 1995 urcaseră pe Everest cca 350 oameni, în următorii 20 de ani au urcat de 10 ori mai mulţi, notează alpinistul pe pagina de socializare!

 

Citește mai mult aici