Helmuth Duckadam şi cele câteva minute care l-au dus direct în istoria fotbalului

750

Câţi dintre noi ştim oare cât au durat penalty-urile de la Sevilla, din 86 ? Da, a fost 0-0, după 90 de minute între Steaua şi FC Barcelona, apoi finalistele Cupei Campionilor Europeni au mai jucat 30 de minute fără gol. Dar penalty-urile ? ”Ei au luptat 120 de minute, eu mi-am făcut treabă în acele nouă minute rămase, la acele penalty-uri şi aşa am reuşit  să obţinem împreună cea mai mare performanţă din fotbalul românesc”.

Dar pentru a ajunge la cele nouă minute de glorie a fost nevoie de un sezon aproape perfect: 1-1 şi 4-1 cu Vejle BK, 0-1 şi 4-1 cu Honved Budapesta, 0-0 şi 1-0, împotriva lui Kuusysi Lahti, 0-1 şi 3-0, cu Anderlecht şi 2-0, după penalty-uri, în finala cu FC Barcelona. Helmuth Duckadam a fost primul portar care a parat patru lovituri de la 11 metri într-un meci oficial de o astfel de importanţă.

O finală cât o carieră pentru Duckadam, deoarece în naţională a adunat doar două prezenţe, ambele în meciuri amicale, în ‘82, când se transfera de la UTA la Steaua.

Poate ar fi urmat şi altele, dar la două luni după finala de la Sevilla, într-o dimineaţă, îi amorţesc degetele de la mâna dreaptă. Era în vacanţă la Semlac, iar un prieten îi spune: ”Poate ieri, la pescuit ai ţinut undiţa prea strâns”.

Şi totuşi, nu e de glumă, era un anevrism. Este transportat de urgenţă în Bucureşti şi operat în aceeaşi zi, intervenţie care a durat aproape cinci ore. Mâna i-a fost salvată, dar cariera s-a oprit acolo. Într-un moment de glorie, dar la numai 27 de ani.

Mai apoi, Helmuth Duckadam a devenit poliţist de frontieră, a vrut să se stabilească în Statele Unite şi a încercat să fie politician, înainte de a reveni la matcă, adică la Steaua, unde acum este director de imagine.

Studioul Radio România Timişoara

Realizator / voiceover: Adrian Schindarli

Operator camera: Cosmin Boroiu

Editor imagine: Ovidiu Novac