Ministerul Sănătăţii a confirmat, primul caz de contaminare cu virusul Zika, provocat de înţepătura de ţânţar, în cazul unei tinere din Capitală, care a revenit în ţară dintr-o călătorie efectuată în Martinica.

Medicii din Caraş-Severin roagă populaţia să nu intre în panică. Pâna la această oră în România nu a fost identificat niciun focar Zika astfel că ţânţarii din ţara noastră nu sunt purtători ai acestui virus. Medicii spun că  boala dispare din sange in 3-4 zile şi este nevoie de alte doua trei-săptămaâni pentru ca analizele de urină sa fie negative.

Tabloul ei clinic seamană cu al multor altor infecţii virale: febra, dureri de cap, erupţii tegumentare, dureri de muşchi şi încheieturi, conjunctivită, a precizat medicul de boli infecţioase Marinela Parpală:

Infecţia cu acest virus pentru România nu prezintă importanţă decât dacă persoanele au călătorit în zona Americii de Sud sau în Zona Caraibe. Importanţă foarte mare are şi pentru femeia gravidă, pentru că infecţia cu acest virus poate să determine în primele luni de sarcină tulburări de întârziere mentală a  bebeluşului cât şi alte probleme grave. Persoanele care ştiu sigur că sunt nevoite să călătorească în aceste 2 zone, la întoarcere dacă au simtomatologia unei răceli trebuie să se prezinte urgent la medic”, a precizat medicul Marinela Parpală.

Deşi au auzit de zika cetăţenii municipiului Reşiţa nu sunt speriaţi şi nu au de gând să-şi amâne concediul din cauza din cauza acestui virus. Înainte de a călători într-o zonă exotică este foarte important ca persoana care urmează să plece în vacanţă să-şi monitorizeze starea de sănătate.

Daiana Roşca