Grădinița Estivală din cartierul reșițean Mociur își va deschide porțile

166

Pentru a treia vară consecutiv, la Reșița, Grădinița Estivală din Mociur își va deschide porțile.

Este vorba despre un proiect al Organizației Salvați Copiii, filiala Caraș-Severin.

Aflată în incinta Școlii Primare din cartierul Mociur, structură a Colegiului Național Traian Lalescu, grădinița găzduiește timp de două luni, 20 de copii proveniți din familii cu probleme sociale. Cu acest prilej, atât copiii cât și părinții vor participa în această vară la diferite activități recreative și educaționale și vor primi în fiecare zi o masă caldă.

,, Este un proiect pe care îl desfășurăm de 3 ani în lunile iulie și august. Copiii vin alături de părinți la Grădinița din Mociur  și împreună cu cadre didactice de la Organizația Salvați Copiii, încercăm să-i introducem în atmosferă de școală. Aici vin copii vulnerabili, care au venituri mici în familie și îi ajutăm atât în decursul anului școlar cât și în perioada vacanței”– a precizat președintele Organizației Salvați Copiii, filiala Caraș-Severin, Măriuța Simionescu.

Andreea Lupșa