[VIDEO] Craiova Maxima – o pagină memorabilă în istoria fotbalului românesc

Universitatea Craiova a dezlănţuit, în prima jumătate a anilor 1980, un ataşament şi o pasiune pe care puţine echipe de fotbal ale lumii au reuşit să le stârnească vreodată. În urma unor rezultate remarcabile şi, mai ales, a unui joc strălucitor, formaţia din Bănie a transformat Stadionul Central într-un templu al fotbalului românesc, o arenă din ce în ce mai mică pentru dragostea din ce în ce mai mare cu care suporterii îi copleşeau pe nişte fotbalişti ce simţeau mai tare ca niciodată că gloria le dă târcoale. O stare de spirit care a însufleţit şi legendarele comentarii radiofonice ale celui care a redat prin cuvinte scânteietoare şi reacţii entuziasmante cele mai strălucitoare faze de fotbal pe care le-a văzut vreodată Craiova: Sebastian Domozină.

După primul titlu obţinut în 1974 de Campioana unei Mari Iubiri a lui Ion Oblemenco, o nouă generaţie îşi propusese să calce pe urmele iluştrilor predecesori şi să ducă performanţele Ştiinţei la nivelul următor. Boldici, Lung, Negrilă, Tilihoi, Ştefănescu, Ungureanu, Balaci, Beldeanu, Crişan, Donose, Cămătaru, Geolgău, Cârţu, Irimescu, Purima şi Ciupitu erau numele ştiute pe dinafară de mii şi mii de oameni care aplaudau titlul din 1980, apoi eventul Cupă/Campionat din 1981. Calificarea în primele 8 echipe ale Europei, în turul 3 al Cupei Campionilor Europeni, a fost prima performanţă fără precedent în istoria fotbalului românesc pe care a reuşit-o Ştiinţa. Campania europeană din 1982/1983 avea să definească însă echipa ce, de-atunci încolo, va fi cunoscută sub numele de Craiova Maxima.  Cum s-a construit acea echipă de vis şi cum s-a născut acea stare de graţie în Bănie îşi aminteşte Aurel Beldeanu:

La momentul acela a fost un lot bine ales. Eu am venit în 1976, cu Tilihoi, cu un an, doi înainte fusese adus Costică Ştefănescu, Cămătaru a crescut în valoare, a venit şi Cârţu, deci am fost un lot de valori.

Citeşte mai multe aici.

Cele mai citite

Related Articles