[FOTO-VIDEO] Festivalul Internaţional „Porţile Poeziei” îşi aşteaptă oaspeţii

Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului Internaţional “Porţile Poeziei” se va desfăşura în judeţul Caraş-Severin în perioada 26-29 mai. Anul acesta vor sosi oaspeţi noi, atât din Europa, cât şi din ţară, programul vizând obiective de patrimoniu din zona Oraviţa – Anina. În cadrul conferinţei de presă care a avut loc astăzi la Direcţia Pentru Cultură Caraş-Severin, directorul festivalului, poeta Liubiţa Raichici a precizat că au confirmat participarea invitaţi din 17 ţări:

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc la Reşiţa, joi, 26 mai, de la ora 11.00 în Sala de festivităţi a Palatului Administrativ. De la ora 17.00, la Palatul Cultural va avea loc Meeting-ul Internaţional de Poezie cu participarea invitaţilor din străinătate şi a poeţilor reşiţeni, în program fiind incluse şi câteva momente artistice susţinute de Ansamblul de cântece şi dansuri “Reşiţeana” al Şcolii de Arte şi Meserii “Ion Românu” coordonat de coregraf Niţu Moica, grupul instrumental “Strune Cărăşene” coordonat de prof.Bonţu Ionel împreună cu taraful Şcolii Populare de Artă, sub conducerea muzicală a prof.Nichita Mihai. Pe scena Palatului Cultural vor evolua, de asemenea, Corul “Pui de cerb” al Centrului de Tineret Moniom şi solista de operă Alexandra Djokic din Serbia. Vineri, 27 mai, invitaţii se vor deplasa la Oraviţa pentru a vizita obiectivele din zonă, de la ora 11.15 fiind programată o “Călătorie în timp” cu trenul pe cea mai veche cale ferată din România, Oraviţa – Anina ( cel mai apreciat moment de către poeţii participanţi în ediţiile anterioare), iar sâmbătă, 28 mai vor vizita Mănăstirea Călugăra. Festivalul este susţinut financiar de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Fundaţia “Activity” şi Grupul CEZ cu aportul primăriilor din localităţile Reşiţa, Anina şi Oraviţa. (Alexandra Gorghiu)

 

2 COMENTARII

  1. este o omisune- fondurile pentru organizrea fetivalului si multe organizare a fost facut de Fundatia ACTIVITY. Daca eu din motive etica(sunt candidat la CL) si de sanatate nu pot participa ma simt jignita de omisiune.

    • în inregistrarea pe care o avem cu d-na Liubiţa Raichici se menţionează sponsorii şi toţi cei care au contribuit sau nu la buna desfăşurare a evenimentului. Vă invităm să audiaţi materialul audio ataşat materialului postat pe site!

Comentariile sunt închise.

Cele mai citite

Related Articles