Încă un atlet de la CSM CS Universitatea Reşiţa s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio – mărşăluitorul Narcis Mihăilă!

Încă un atlet de la CSM CS Universitatea Reşiţa s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio, mărşăluitorul Narcis Mihăilă (în foto în fata spaniolilor). Sportivul a obţinut biletul pentru Rio, după performanţa înregistrată astăzi la Cupa Mondială de la Roma. Narcis Mihăilă a parcurs distanţa de 50 de km, în 4 ore, 3 minute şi 42 de secunde, îndeplinindu-şi baremul pentru olimpiadă. Timpul limită pentru calificare era de 4 ore şi 6 minute. Sportivul, legitimat la CSM CS Universitatea Reşiţa şi pregătit de antrenorul reşiţean, Octavian Mărăran a încheiat cursa pe locul 21, din peste 60 de mărşăluitori. Ceilalți mărșăluitori români prezenți la competiție nu au reuşit să ajungă la linia de finiș: Marius Cocioran (care are baremul pentru JO) a abandonat, iar Florin Știrbu și Cătălin Husani au fost descalificați. De altfel, au terminat întrecerile de 50 km,  doar 29 de sportivi din cei 67 înscriși.

Aseară şi sportiva Ana Rodean legitimată la CS Universitatea Reşiţa  s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Rio. Mărşăluitoarea a parcurs proba de 20 km marş, cu timpul de o oră, 35 de minute, 38 de secunde. A ocupat cu acest timp poziţia a 52-a în proba desfăşurată la Cupa Mondială de la Roma. De remarcat, că timpul pentru a obţine calificarea la Jocurile Olimpice trebuia să fie sub o oră şi 36 de minute. Cu această calificare România a realizat numărul maxim de 3 sportive ce pot participa în proba de 20 km marş la Olimpiada din această vară.

Cristina Corocan

sursa foto: facebook

De același autor

Related Articles