[AUDIO] Sfintele Paşti – sărbătoarea Învierii Luminii lumii. Hristos a Înviat!

Paştile, sărbătoarea creştină prin care Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar şi ritualuri şi tradiţii religioase, printre care şi cea a salutului cunoscut de toată suflarea omenească – “Hristos a înviat!” – “Adevărat a înviat!”.

Sărbătoarea Paştilor este considerată a fi una a bucuriei date de vestea Învierii. O veste care, până la Înălţarea Domnului, respectiv timp de 40 de zile, se regăseşte în salutul “Hristos a înviat!“, la care se răspunde cu “Adevărat a înviat!“.

Despre simbolistica uneia dintre cele mai mari sărbători a creştinătăţii, pr. Petru Berbentia din municipiul Reşiţa:

De Paşti, spun preoţii, nimeni nu trebuie să fie trist, nimeni nu trebuie să plângă, bucuria fiind sentimentul predominant în aceste zile.

Numele sărbătorii derivă din cuvântul ebraic “pesah”, care înseamnă “trecere” şi vine din termenul egiptean cu acelaşi înţeles “paseh”.

Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă sâmbătă seară, cu un avion special, la Bucureşti, de unde, cu avioane de mici dimensiuni, a fost împărţită şi în Bacău, Iaşi, Suceava, Sibiu, Cluj-Napoca, Baia Mare, Satu Mare şi Timişoara, pentru clerul şi credincioşii ortodocşi din aceste zone care anul acesta au primit acasă Lumina Sfântă de la Ierusalim şi Pâine binecuvântată.

În bisericile ortodoxe şi greco-catolice, slujba de Înviere a fost săvârşită în jurul orei 24.00, în lăcaşurile de cult. Învierea Mântuitorului nu este însă proclamată în interiorul bisericii, ci în afara acesteia, pentru că, spun preoţii, ea priveşte pe toată lumea.

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le“. Apoi, preotul continuat slujba de Înviere, până în jurul orei 03.00.

După slujbă, s-a dat dezlegare la dulce, care marchează încheierea postului.

Astăzi spre prânz, la biserică se oficiază slujba celei de-A doua Învieri, la care vor fi citite versetele 19-25 din capitolul XX al Evangheliei după Ioan.

Săptămâna de după Înviere se numeşte Săptămâna Luminată, în care nu se mai posteşte. Conform tradiţiei, în Sâmbăta Mare şi în zilele de Paşti (duminică, luni şi marţi), nu se spală rufe, acest obicei fiind menţinut în unele locuri până în joia din Săptămâna Luminată.

Sursa foto: centruldepelerinaj.ro

Cele mai citite

Related Articles