Simbol al spiritualităţii naţionale încă de la înfiinţarea sa, la foarte scurtă vreme după Unirea Principatelor Române, Academia Română se afirmă şi continuă să se definească drept nucleul intelectualităţii româneşti. Membrii săi sunt personalităţi ştiinţifice recunoscute şi apreciate naţional şi internaţional, cu o deosebită expertiză în domenii dintre cele mai diverse, de la istorie, filosofie şi lingvistică, până la fizică nucleară, chimie, biologie macro şi microcelulară, geologie şi geodinamică sau agricultură.
Cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la înfiinţare, Academia Română este sărbătorită luni, 4 aprilie 2016 în sesiune solemnă de autorităţile Statului Român, de invitaţi străini, preşedinţi ai academiilor europene, de personalităţi ale culturii şi ştiinţei româneşti, alături de membrii săi titulari, corespondenţi şi de onoare din ţară şi din străinătate.
Ziua festivă se va încheia la Ateneul Român, unde, începând cu ora 17, va avea loc Gala aniversară „Academia Română -150 de ani în serviciul Naţiunii Române“. La eveniment vor participa autorităţile Statului Român, reprezentanți ai Casei Regale, membrii Academiei Române, conducerea institutelor de cercetare ale Academiei Române, personalităţi din lumea politică, ştiinţifică, cultural- artistică, ambasadori acreditaţi în România, oaspeţi din străinătate. Gala va fi deschisă de acad. Ionel-Valentin Vlad, Preşedintele Academiei Române şi va fi încheiată de proiectarea filmului documentar dedicat istoriei Academiei Române şi de concertul extraordinar susținut de Filarmonica „George Enescu“.
Marți, 5 aprilie 2016, ASR Principesa Margareta,Custodele Coroanei Române, va oferi un dejun oficial în onoarea membrilor Academiei Române și invitaților din străinătate.
Primul Presedinte al Academiei Române a fost Ion Heliade Rădulescu, care din perspectiva cuvîntului scris, este creatorul României moderne. Nu există domeniu al istoriei cărţii, de la editură la tipografie, de la grafică la ilustraţia de carte unde să nu-i întîlnim fapta. A înfiinţat ziaristica, a cultivat limba literară română şi a dezvoltat gustul pentru lectură ca nimeni altul. Pâna în anul 1900, şi alte somităţi au ocupat onorantul fotoliu de conducere al Academiei Române şi ii putem aminti pe Nicolae Kretzulescu, August Treboniu Laurian, Ion Ghica, Dimitrie A. Sturdza , Mihail Kogălniceanu, George Barit, Iacob C. Negruzzi.
La rândul său Banatul a contribuit la înfiinţarea instituţiei prin personalităti de marcă.Vicenţiu Babeş şi Andrei Mocioni, ambii jurişti, publicişti şi oameni politici, s-au distins, prin întreaga lor activitate. In viaţa politică, au fost activi luptători pentru drepturile naţionale ale românilor transilvăneni şi bănăţeni.
Bănăţenii Gheorghe O. Lupaşcu (1908-1979), membru corespondent al Academiei Române şi primul Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara şi Ioan Slavici (1848-1925), membru corespondent al Academiei Române, primit în Academie, ca membru corespondent, în anul 1882, ocupă locuri de frunte în istoria Academiei Române.
La Timişoara,s-a constituit, în jurul unor mari personalităţi ale ştiinţelor fundamentale, medicale ori agricole, nuclee de cercetare, laboratoare de cercetare, au apărut instituţii ştiinţifice.
Bazele ştiinţifice de la Timişoara ale Academiei Române au fost definitivate în anul 1953. În laboratoarele catedrelor de profil s-au dezvoltat cercetări de excepţie în domeniul medicinii, agronomiei, lingvisticii, prin contribuţia academicienilor Pius Brânzeu, Benedict Menkes, Gheorghe Lupaşcu, Petre Spânul, Irimie Staicu, Gheorghe Ivănescu, formaţi, la mari şcoli europene universitare: Strasbourg, Viena, sau Manhattan-Kansas – SUA etc.
Cel ce-a încununat viaţa academică din Banat ,cu un prestigios premiu Nobel pentru chimie pe anul 2014, este Cercetătorul Stefan W. Hell.
Stefan Hell s-a născut pe 23 decembrie 1962 în Arad. În aprilie 1978, la vârsta de 15 ani, a plecat în Ludwigshafen, Germania, împreună cu părinţii. Este membru de onoare al Academiei Române din anul 2012. Cercetătorul ,de origine română, a fost premiat cu Nobel pentru introducerea, în anul 2000, a conceptului de “golire prin emisie stimulată” (STED/ stimulated emission depletion) în microscopie.
Banatul de Munte a ocupat ,prin personalităţi marcante , poziţii de referinţă printre membrii Academiei Romane: Patriarhul dr. Miron Cristea ,istoricul Constantin Daicoviciu şi Corneliu Diaconovici autorul Enciclopediei Române,( apărută în 3 volume şi publicată la Sibiu, în 1898) .
Patriarhul dr. Miron Cristea a fost un publicist, filolog, politician român , regent și teolog, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie-3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie-8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de la a le desființa. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Romăne.
Constantin Daicoviciu s-a născut pe 1 martie 1898, în localitatea Căvăran, Caraş-Severin şi plecat la cele sfinte in 27 mai 1973. Din anul 1973 satul natal poartă numele istoricului.
A fost un renumit istoric şi arheolog, profesor şi rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. La 1 ianuarie 1957 Constantin Daicoviciu a fost numit rector al Universităţii „Victor Babeş”, iar la 1 iulie 1959, până în octombrie 1968, rector al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj. Constantin Daicoviciu a fost perceput de către contemporani ca o personalitate care a încercat să salveze zestrea universitară interbelică într-un moment dificil al ereziilor intelectuale şi distrugerii valorilor culturale româneşti. Actuala Universitate clujeană s-a plămădit pe modelul educaţional şi moral impus de Constantin Daicoviciu.
Academia Română împlineşte astăzi 150 de ani în serviciul Naţiunii Române, o dovada vie că “Puterea şi fericirea unui stat se află în puterea şi fericirea mulţimii, adică a naţiei”, aşa cum afirma Mihail Kogălniceanu.
Anca Bălălău
