Mărţişorul – origine şi semnificaţie

În ziua de 1 Martie, românii celebrează sărbătoarea Mărţişorului, triumful primăverii asupra iernii, obiectul cu şnur alb şi roşu fiind un simbol al reînnoirii timpului şi al renaşterii naturii.

În vechime, pe data de 1 martie, mărţişorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor şi tinerilor – fete şi băieţi deopotrivă. Şnurul de mărţişor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb şi roşu, sau în alb şi negru, reprezintă unitatea contrariilor: vara-iarnă, căldură-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-întuneric. Şnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept. El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruinţă ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireşii, vin berzele sau rândunelele. Atunci, mărţişorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, că să ne aducă noroc, fie era aruncat în direcţia de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele şi dă-mi albetele”.

Unele legende populare spun că mărţişorul ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.

Cu timpul, la acest şnur s-a adăugat o moneda de argint. Moneda era asociată soarelui. Mărţişorul ajunge fie un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui.

Poetul George Coşbuc, într-un studiu dedicat mărţişorului afirmă: “scopul purtării lui este ţi apropii soarele, purtându-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ţi-l faci binevoitor ţi dea ce-i stă în putere, mai întâi frumuseţe a lui, apoi veselie şi sănătate, cinste, iubire şi curăţie de sufletŢăranii pun copiilor mărţişoare fie curaţi ca argintul şi nu-i scuture frigurile, iar fetele zic -l poartă nu le ardă soarele şi cine nu le poartă are se ofilească.

Cu banul de la şnur se cumpărau vin roşu, pâine şi caş proaspăt pentru purtătorii simbolului de primăvară aibă faţă albă precum caşul şi rumenă precum vinul roşul.

Despre istoricul mărţişorului, Tudor Arghezi afirmă în volumul “Cu bastonul prin Bucureşti“: “La început, atunci când va fi fost acest început, mărţişorul nu era mărţişor şi poate nici nu se chema, dar fetele şi nevestele, care ţineau la nevinovăţia obrazului încă înainte de acest început, au băgat de seama vântul de primăvară le pătează pielea şi nu era nici un leac. Cărturăresele de pe vremuri, după care au venit cărturarii, făcând “farmece” şi făcând şi de dragoste, au învăţat fetele cu pistrui şi încingă grumazul cu un fir de mătase răsucit. Firul a fost atât de bun încât toate cucoanele din mahala şi centru ieşeau în martie cu firul la gât.

Vântul uşurel de martie, care împestriţa pleoapele, nasul şi bărbia, se numea mărţişor şi, fie luat răul în pripă, şnurul de mătase era pus la zintii de mart. Dacă mai spunem firul era şi roşu, înţelegem el ferea şi de vânt, dar şi de deochi.

Menţionăm la geto-daci anul nou începea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea două anotimpuri: vara şi iarnă. Mărţişorul era un fel de talisman menit poarte noroc, oferit de anul nou împreună cu urările de bine, sănătate, dragoste şi bucurie.

Astăzi, valoarea mărţişorului începe fie dată doar de creaţia artistică. Se confecţionează din orice şi poate semnifice orice.

Sursa foto: www.financiarul.ro

Cele mai citite

Related Articles