Legea SRR şi SRTV ar putea fi modificată. Spuneţi-vă părerea! Fiecare opinie contează!

Legea de organizare şi funcţionare a societăţilor publice de radio şi televiziune ar putea fi modificată, dacă propunerea legislativă iniţiată de senatorul PSD Georgică Severin, va fi aprobată. Deocamdată se află în dezbatere publică până în 29 februarie, iar liberalii s-au opus vehement. Se doreşte în primul rând separarea funcţiei de director general al TVR şi SRR de cea de preşedinte al Consiliului de Administraţie.

Situaţia deosebit de dificilă, în primul rând din punct de vedere financiar, în care se găseşte Societatea Română de Televiziune nu mai reprezintă pentru nimeni un secret. Dezechilibrul dintre venituri şi cheltuieli s-a mărit an de an, ajungându-se de la 17,1 milioane de lei pierdere financiară în anul 2006 până la 696,3 milioane de lei pierdere financiară la sfârşitul anului 2014 (data ultimului bilanţ contabil oficial). Evidenţ aceste pierderi uriaşe au avut şi câteva cauze obiective, dar în cea mai mare parte au fost imputate unui management defectuos al Televiziunii Naţionale. (…) Am gândit prezenta propunere legislativă tocmai pentru a curma această stare de lucruri perpetuată. Principala intervenţie legislativă constă în separarea celor două funcţii: cea de preşedinte al consiliului de administraţie de cea de director general.

Potrivit proiectului, directorul general urmează să fie selectat în urma unui concurs de proiecte de management şi, în cursul mandatului său de conducere, va avea autonomie decizională, dar va da socoteală de bună administrare a societăţii în faţa consiliului de administraţie. În cazul unui management defectuos flagranţ al neîndeplinirii indicatorilor de performanţă stabiliţi prin contractul de managemenţ directorul general va putea fi schimbat din funcţie, prin votul consiliului de administraţie, înaintea de expirarea mandatului.


Citeşte şi >> Sindicatul Liber din SRR: Nu legea este de vină pentru situaţia TVR-ului

                   Deputatul Horia Cristian consideră că unificarea SRR şi SRTV poate duce la moartea radioului românesc


În proiect sunt prevăzute criterii profesionale şi incompatibilităţi pentru membri ai consiliilor de administraţie ale SRR şi SRTv, care vor conduce la diminuarea în desemnarea acestora a influenţei politicului, mai precizează Severin.

Astfel, pe timpul exercitării mandatului, membrii consiliului de administraţie sunt obligaţi să renunţe la calitatea de membru de partid, sau, după caz, de membru în structurile de conducere ale organizaţiilor sindicale, cu excepţia celor doi reprezentanţi ai personalului angajat al celor două societăţi, nu pot avea calitatea de angajaţi ai SRR, respectiv ai SRTV, ei sau rudele lor până la gradul al II-lea inclusiv, nu pot face parte din consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale care are activitate în domeniul audiovizualului şi nu pot participa la societăţi comerciale cu care SRR sau SRTv întreţine relaţii de afaceri sau are interese contrare.

De asemenea, membrii CA nu pot candida pentru funcţia de director general al SRR sau SRTV.

Opiniile persoanelor interesate asupra propunerilor legislative aflate în consultare publică pot fi trimise: în scris la adresa Senatul României, Calea 13 septembrie, nr.1-3, Sector 5, Bucureşti; prin fax la 021 315 8942; prin email la infopub@senat.ro; depuse personal la Sediul Senatului României, Biroul de Relații Publice; prin accesarea formularului on-line corespunzător fiecărei inițiative legislative AICI.

Opiniile şi sugestiile trebuie să se refere exclusiv la propunerile aflate în consultare publică.  Nu vor fi luate în considerare opiniile sau sugestiile care conţin cuvinte injurioase cu privire la propunerea legislativă sau la iniţiator.

 

Cele mai citite

Related Articles