Din acest an, agresarea cadrelor medicale şi a personalului din sistemul sanitar va fi pedepsită cu închisoare de până la 12 ani.

Potrivit legii ameninţarea verbală se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă. Închisoare de la 3 la 12 ani este vor face cei ce vor fi găsiţi vinovaţi pentru vătămarea corporală gravă a personalului din sistemul sanitar. Aplicarea acestei legi este mai mult decât necesară deoarece în ultima perioadă zeci de medici au depus reclamaţii după ce au fost agresaţi.

Cele mai multe astfel de incidente se petrec în cabinetele medicilor de familie, dar şi la Unităţile de Primiri Urgenţe, unde de cele multe ori ajung pacienţi aflaţi sub influenţa alcoolului sau persoane care din cauza triajului şi a orelor de stat în aşteptare încep să se manifeste agresiv.

Citeşte şi: Secţii de 5 stele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa!

Proiectul de lege, care are şi sprijinul Ministerului Sănătăţii, ar urma să fie depus în Parlament în cel mult două luni. Până atunci, propunerea va fi popularizată inclusiv în rândul medicilor, care vor fi încurajaţi să-i reclame pe cei care îi agresează fizic sau verbal. Până acum, în cele mai multe astfel de cazuri, autorii au primit doar un avertisment fără a fi condamnaţi la închisoare. Studiile recente au arătat că aproximativ 85% din personalul medical chestionat este agresat verbal la locul de muncă, iar 10,2% este agresat fizic. Timpul de aşteptare sau refuzul de a accepta diagnosticul pus sunt doar două dintre motivele pentru care angajaţii din sistem sunt agresaţi, arată un studiu efectuat de Colegiul Medicilor.

Daiana Roşca

3 COMENTARII

  1. O astfel de lege este necesara pentruca daca exista Legea drepturilor pacientului , sa fie si o lege care sa protejeze personalul sanitar.Felicitari celor care au initiat aceasta lege.

  2. Si pt cadrele medicale care incita,mutilează si omoară pacienți nimic?Tot ei sunt apărați?Pe bune?Pe pacienți cine ii apăra?

Comentariile sunt închise.