Oameni fericiți, nefericiți și…români!

Se spune că fericirea în ansamblul ei nu există; există doar clipe de fericire și depinde de fiecare dintre noi cât de bine știm să le legăm între ele, pentru a obține o așa zisă stare de fericire.
Comisia Europeană a publicat recent raportul despre calitatea vieții din orașele europene, un studiu amplu care arată cât de fericiți sunt locuitorii din marile așezări europene. Pe primele 10 locuri se află orașe din Danemarca, Suedia, Norvegia, Islanda, Austria și Elveția. Peste 90% dintre locuitorii acestor orașe se declară fericiți și foarte fericiți.
Din nefericire, românii nu se găsesc în topul oamenilor fericiți și nici în cea a oamenilor mai puțin fericiți. Ar fi și greu pentru că în calcularea fericirii, au fost monitorizate o serie de aspect privind: calitatea infrastructurii și serviciilor, oportunitățile de ocupare a forței de muncă, situația locuințelor, gradul de integrare a cetățenilor străini, gradul de siguranță și de poluare, disponibilitățile spațiilor verzi și a gradului de curățenie.
La asemenea criterii nici nu mă mir că românii nu pot fi catalogați drept oameni fericiți și dacă vreți, le analizăm rând pe rând. Primul dintre ele, calitatea infrastructurii și serviciilor, e poate cel mai deprimant dintre toate: infrastructură rutieră foarte aproape de zero absolut, cea feroviară rămasă de pe vremea comunismului, neîntreținută și nemodernizată, apă avem doar când plouă, iar veceul din fundul curții este încă o prezență normal în satele românești. Cât despre servicii….ce să mai spunem.
Oportunitățile de ocupare a forței de muncă sunt și ele aproape de zero, în condițiile în care numărul locurilor de muncă e destul de mic, iar atunci când mai apar sunt pentru personal necalificat, retribuit cu salariul minim pe economie. Cât despre siguranță, poluare și curățenie, putem concura la capitolul cei mai nefericiți oameni nu la cei mai fericiți. E drept că spațiile verzi au apărut în aglomerările urbane ca ciupercile după ploaie, dar cu băncuțe și coșuri de gunoi de sute, poate chiar mii de euro, cu panseluţe ce rivalizează la preț cu cele mai rare flori din lume, nu putem fi deloc fericiți.
Poate dacă adăugăm alte criterii să ne încadrăm și noi. Spre exemplu ar trebui să ne facă fericiți circul politic, de care ar trebui să ne mândrim, nu de alta dar așa ceva rar mai vezi. în Europa; sau poate să ne fericească schimbările anuale ale sistemului de educație, ori de sănătate, sau poate plimbările sub clar de lună pe care le oferă DNA-ul cu escortă de mascați, ori poate lipsa recuperării sumelor furate de mafioții României.
Am fi poate mai fericiți dacă procurorul general al României ar fi circulat cu autobuzul, ori cu bicicleta în condițiile în care țara e plină de borfași cu gulere albe? Nu știu ce ar putea să ne transforme în oameni fericiți, dar cred că lumea din jurul nostru ar putea fi împărțită în oameni fericiți, nefericiți și…români.

Dan Agache

 

foto: sanatate.bzi.ro

 

Cele mai citite

Related Articles