[FOTO] DNA şi DGA în vizită la IPJ Timiş

Sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş a fost percheziţionat astăzi de procurorii anticorupţie. Conform unor informaţii neoficiale, ancheta DNA vizează modul în care s-au instrumentat mai multe dosare economice. Există suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie comise în anul 2015. În acest sens, „ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate în judeţul Timiș, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată în comunicatul DNA.

La această oră au loc precheziţii şi în municipiul Lugoj. Mai exact, Brigada de Jandarmi Mobilă Timişoara efectuează  verificări la două imobile de pe străzile Timişoarei, lângă fosta Filatură de Mătase Naturală şi Caransebeşului, vizavi de benzinăria Mol.

perchezitii-mascati-lugoj-5Patru autovehicule cu mascaţi au blocat o parte din parcarea de pe Timişoarei, chiar în staţia de autobuz, iar alte trei sunt pe strada Caransebeşului. Casele aparţin familiei Iulian Boţ, zis Viscol, fratele bulibaşei din Lugoj. Percheziţiile sunt legate de anchetarea comisarul şef Dumitru Pavel, din cadrul IPJ Timiş care este suspectat de luare de mită. Acesta ar fi primit bani pentru a interveni pe lângă subalternii săi să rezolve favorabil un dosar de evaziune fiscală.

perchezitii-mascati-lugoj-6Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş.

 

 

 

(Sebastian Dragomir-Ion Moldovan)

 

De același autor

Related Articles