Demisii în lanţ la Consiliul Judeţean Caraş-Severin

După ce a rămas fără preşedinte, Consiliul Judeţean Caraş-Severin e “bântuit” de câteva demisii şi rămâne şi fără consilieri.

Demisii în lanţ la Consiliul Judeţean Caraş-Severin. După ce în decembrie, consilierul judeţean, Nicolae Ştefanescu anunţa că renunţă la funcţia de vicepreşedinte al PSD Caraş-Severin pentru a candida independent la Primăria Reşiţa, astăzi, în plenul Consiliului Judeţean, încă un consilier a procedat la fel. Este vorba de Toni Novăcescu care doreşte fotoliul de primar la Moldova Nouă şi pentru asta a decis să părăsească atât Consiliul Judeţean cât şi Partidul Naţional Liberal, urmând să candideze la Primăria Moldova Nouă din partea altei formaţiuni politice.

Aceasta era singura soluţie pentru Novăcescu de a putea candida la fotoliul de edil al localităţii din Clisura Dunării dat fiind că actualul preşedinte al liberalilor din Moldova Nouă, Adrian Torma, a fost deja anunţat ca şi candidat al PNL la Primărie. Din informaţiile pe care le deţinem, se pare că acesta va fi susţinut în alegerile locale din acest an de Partidul Verde al cărui preşedinte, la nivel local, este consilierul Eugen Băleanu.

Vă reamintim însă că Ştefănescu nu a renunţat şi la calitatea de membru al Partidului Social Democrat, drept urmare a răms în continuare consilier judeţean. Acesta a spus că îşi va da demisia din PSD doar cu o zi înainte de a-şi depune candidatura pentru alegerile locale.

(Daniela Tudor)

De același autor

Related Articles