Tribunalul Caraş-Severin s-a pronunţat în dosarul fraudării alegerilor prezidenţiale. Vezi aici sentinţa pentru Frunzăverde și Ghiorghioni

UPDATE

15 ianuarie 2016

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde şi fostul vicepreşedinte Ionesie Ghiorghioni au fost condamnaţi la 2 ani de închisoare în dosarul fraudării alegerilor prezidenţiale. Aceştia au fost găsiţi vinovaţi pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit.

Sorin Frunzăverde nu va ajunge după gratii. Tribunalul Caraş-Severin a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 4 ani.

În această perioadă, Frunzăverde trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin schimbarea locului de muncă;

e) să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Dacă Sorin Frunzăverde nu va nerespecta dispoziţiilor art. 96 Cod penal, va fi revocată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Totodată, Tribunalul Caraş-Severin a constatat încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de Frunzăverde Sorin. Instanţa a constatat şi că nu poate fi aplicată inculpatului obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, din cauza stării de sănătate.

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, 3 ani şi 4 luni de închisoare cu executare.

Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni a primit pe lângă cei 2 ani de închisoare cu executare pentru folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, un an pentru influenţarea declaraţiilor şi încă un an pentru fals intelectual. Fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin va trebui să plătească şi o amendă penală de 27.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.  Potrivit sentinţei, inculpatul va executa în regim de detenţie 3 ani şi 4 luni de închisoare.

Sentinţa nu este definitivă, aceasta putând fi atacată în termen de 10 zile.

***

Joi, 14 ianuarie 2016

Preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde, reaudiat  în dosarul în care alături de fostul vicepreşedinte, Ionesie Ghiorghioni este acuzat de fraudarea alegerilor prezidențiale.

Reaudiat este și secretarul judeţului, Darian Ciobanu. Deoarece nu a fost convingător prima dată când a depus mărturie, judecătorul l-a întrebat dacă în campania electorală s-a făcut referire la bani şi la bugete. Ciobanu a spus că discuţiile pentru obținerea unui număr mai mare de voturi la alegeri au avut loc în contextul migraţiilor unor primari la PSD. Discuţiile au vizat bugetarea acelor primării pentru proiecte aflate în derulare şi au fost strict legate de rezultatele pe care preşedintele Iohannis le va obţine în comunităţile respective. Secretarul judeţului a declarat că deplasarea la UAT-uri pentru a stat de vorba cu primarii a fost iniţiativa lui exclusivă şi că nu i s-a solicitat să meargă acolo.

Darian Ciobanu a spus că alocările bugetare se realizau cu excepţia anului 2015 prin administraţia judeţeană, nu prin Finanţele Publice. Acesta a mai menţionat că era un mecanism care presupunea depunerea de către primării de solicitări în acest sens şi că toate cererile erau înregistrate.

Avocatul preşedintelui Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde l-a întreabat dacă sumele pe care le aloca CJ puteau influenţa bugetele acestora, iar Ciobanu a afirmat că pentru unele comune –  da, în special pentru cele mici şi nu se poate pronunţa asupra influenţei alocărilor la comunele mijlocii şi mari.

Procurorul DNA a cerut să nominalizeze decidenţii privind oportunitatea cererilor venite din teritoriu, iar Ciobanu a spus că este vorba de preşedintele şi cei doi vicepreşedinti ai Consiliului Judeţean Caraş-Severin, dar şi directorul economic Gina Pavel.

Nu pot să răspund de destinaţia sumelor deoarece nu ştiu, nu ştiu dacă se aplicau formule de calcul şi nici dacă toate cererile din teritoriu privind plata arieratelor puteau fi şi au fost trimise spre execuţie bugetară.

Preşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde a ţinut să facă precizări despre arierate:

Toate alocările de la CJ au fost făcute în perioada 2013-2014 pentru acoperirea datoriilor. Alocările pentru stingerea arieratelor s-au făcut în principal la solicitarea UAT-urilor. Am încercat să acordăm aceste sume în integralitate pentru acoperirea arieratelor. Fără să se ţină cont de culoarea politică a primarului sau a majorităţii consilierilor locali.

Fără să se ţină cont de culoarea politică a primarului sau a majorităţii consilierilor locali.
Când ne referim la alocările făcute de CJ consiliilor locale nu se poate vorbi de proiecte de infrastructură pentru că sumele au fost ridicol de mici.
Alocările bugetare nu puteau duce primăriile la realizări edilitare deosebite care să aducă voturi primarilor. Acest tip de finanţări au venit direct de la Guvernul României în aceşti ani. Discuţiile au fost pur politice desfăşurate în timpul campaniei electorale. Consider că atât eu cât şi Ghiorghioni am acţionat exclusiv în temeiul Constituţiei, legii partidelor politice şi a statutului aleşilor locali.

Judecătorul a dorit să ştie dacă inculpaţii pot efectua muncă fizică, iar răspunsul a fost Sorin Frunzăverde – NU, Ionesie Ghiorghioni – DA.

Apărătorii inculpaţilor consideră că măsura controlului judiciar nu mai are rost în această fază, la final de proces. Procurorul DNA a cerut însă condamnarea inculpaţilor în regim de detenţie. Instanța a rămas în pronunțare, o sentinţă în acest caz fiind aşteptată săptămâna viitoare..

Cele mai citite

Related Articles