[VIDEO-AUDIO] Prefectul a început săptămâna cu stângul. Localnicii din Fizeș au venit peste el

Cetăţenii de la Fizeş, nemulţumiţi de starea deplorabilă a drumului care leagă satul cărăşan de comuna Berzovia, au protestat şi în centrul civic al Reşiţei. Ei au cerut audienţă şi au purtat discuţii cu prefectul judeţului Caraş-Severin Nicolae Miu Ciobanu şi Ilie Iova – vicepreşedintele Consiliului Judeţean. De acesta au fost asiguraţi că urmează ca o comisie a Direcţiei de administrare a patrimoniului public şi privat a judeţului să se deplaseze în teren unde va evalua corect situaţia şi doar în urma unui raport amănunţit se vor lua măsurile care se impun.

Reporterul Radio Reşiţa, Hardy Cvoica, a urmărit desfăşurarea evenimentului şi consemnează:

Vă reamintim că, aproximativ 50 de persoane au protestat în această dimineaţă în faţa primăriei Berzovia şi apoi s-au deplasat la Reşiţa pentru a-şi exprima nemulţumirile faţă de proasta gestionare a fondurilor destinate investiţiilor a primarului Aurel Coriolan Luca.

 

***

Aproximativ 50 de persoane protestează în această dimineaţă în faţa primăriei Berzovia. Protestatarii, veniţi din satul Fizeş, aparţinător comunei Berzovia, îşi exprimă nemulţumirea faţă de starea proastă a drumului care face legătura între satul Fizeş şi comuna Berzovia. Oamenii spun că cei 9 kilometri de drum judeţean sunt un coşmar, fiind nevoiți să circule cu maximum 10 kilometri pe oră. Străzile adiacente de pe raza localităţii sunt impracticabile din cauza noroiului. În plus, primarul Aurel Coriolan Luca nu a finalizat nicio investiţie în ceea ce priveşte infrastructura. Nemulţumiţi de prestaţia edilului, oamenii ameninţă cu venirea la Reşiţa şi reluarea protestelor în faţa Palatului Administrativ.

proteste berzovia drum (13)Protestul are loc la aproape un an de când locuitorii din Fizeş au protestat din aceelași motiv. Nemulţumiţi de situaţia drumurilor din interiorul satului Fizeş și DJ572 Berzovia – Fizeş, cetățenii au fost în audiență la fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Ionesie Ghiorghioni. Acesta le-a promis că situația se va schimba mai ales că DJ572, porțiunea Comorâşte – Vermeş este prioritar, chiar strategic. Acesta ar urma să facă legătura dintre această parte a judeţului şi A1 Bucureşti – Nădlac.

Vă reamintim că în februarie 2015, o echipă Radio România Reșița a fost prezentă în comuna Berzovia și a participat la acțiunile de protest.

Vezi care era atmosfera atunci:

(Hardy Cvoica)

 

Cele mai citite

Related Articles