Maestrul Petru Galiş după 25 de ani, din nou la Reşiţa

 IMG_3744Artistul plastic Petru Galiş a revenit ieri, după 25 de ani, la Reşiţa, pe care o consideră „acasa” lui, la invitaţia Clubului Lions Banatul Montan de a deschide seria expoziţiilor iniţiate sub genericul „Maeştrii artei contemporane în Banat” în parteneriat cu Muzeul Banatului Montan. Înconjurat de foştii săi elevi, astăzi artiştii consacraţi ai oraşului de pe Bârzava, cu care ne mândrim, dar şi de prieteni, scriitori, muzicieni sau admiratori ai maestrului, Petru Galiş a fost vădit emoţionat de atmosfera efervescentă creată la vernisaj de prezenţa sa şi a tablourilor expuse pe simeze, 60 la număr, deşi a adus 75, spaţiul însă, deşi generos al muzeului, fiind totuşi neîncăpător pentru ce a lucrat Domnia Sa în ultima vreme. Despre ideea de a-i readuce pe maeştrii artei contemporane bănăţene în atenţia publicului, iniţiatorul proiectului, Dorinel Hotnogu a precizat:

Specialistă în arta barocului bănăţean, criticul Ada D.Cruceanu a apreciat că Petru Galiş este reprezentantul secolului XXI pentru secolele de baroc deplin ale Banatului în întregul său şi ale Banatului Montan în special, Domnia Sa aparţinând acestui spaţiu, unde a trăit m ai bine de 25 de ani:

Petru Galiş a venit la Reşiţa însoţit de prietenul său, pictorul Viorel Toma, prof.univ.dr. la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii de Vest Timişoara, care l-a ajutat, de altfel, la panotarea expoziţiei, la versnisaj, Domnia Sa explicând că asimetriile din lucrări sunt voite, după un studiu atent al compoziţiei în maniera lui Leonardo da Vinci:

În spiritul jovialelor polemici purtate constructiv cu prietenul său, maestrul Galiş i-a replicat distinsului profesor Viorel Toma că Leonardo da Vinci nu are întotdeauna dreptate:

Expoziţia artistului plastic Petru Galiş va rămâne deschisă până după Anul Nou, Domnia sa fiind, de asemenea, invitatul emisiunii „Boema” în format visual-radio de săptămâna viitoare ce se va difuza în format audio într-o primă parte, miercuri, 16 decembrie, de la ora 22.15 la Mansarda Romantică pe 105, 6 FM, iar video, Duminică, 20 decembrie, de la ora 17.30 la televiziunea VestTV şi pe site-ul nostru www.radioresita.ro de la ora 18.00, la secţiunea RRRTV „Banatul se vede la Radio”. (Alexandra Gorghiu)

++

Cele mai citite

Related Articles