[AUDIO] Finanțarea europeană destinată restaurării Mănăstirii Maria Radna a fost reluată

radna

O investiție de peste 10 milioane de euro, cea mai mare finanțare primită vreodată de un lăcaș de cult din România, a fost blocată pentru 90 de zile, până la jumătatea lunii octombrie, în urma unui articol denigrator apărut în publicaţia britanică The Thelegraph. Este vorba despre restaurarea Mănăstirii Maria Radna care a fost comparată în articolul cu pricina cu un castel Disney, din cauza culorilor de exterior întrebuinţate la faţade, dar şi a faptului că publicistul englez a inclus edificiul laolaltă cu bisericile istorice din Transilvania în cazul cărora investiţia se ridica la peste 100 de milioane de lei. Ministerul Dezvoltării a decis atunci blocarea timp de trei luni a finanțării pentru restaurarea Mănăstirii Maria Radna, lucrări care acum se apropie de final, spune părintele Nikola Lauș – directorul de cancelarie al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara:

Potrivit acestuia, după o expertiză solidă, desfăşurată la jumătatea lunii octombrie, a fost reluată finanţarea. Lucrările la Basilică fiind terminate acum în proporţie de 90%, iar din previziunile conducerii Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, acestea se vor finaliza în totalitate la sfârşitul acestui an, a declarat pentru Radio Reşiţa, părintele Nikola Lauş.

Vă amintim că, Ministerul Dezvoltării a pornit o anchetă pentru a stabili dacă a fost distrusă arhitectura originală și care este calitatea lucrării. În acest sens, o comisie specializată pe monumente istorice a fost trimisă să verifice lucrările. „Autorul articolului susținea că a fost alterat stilul baroc al bisericii prin culorile zugrăvelilor și prin materialele folosite, afirmând și că materialele originale au fost vândute în Germania, iar pe bazilică sunt acum țigle roșii, industriale. Publicația scria că mănăstirea din județul Arad este una dintre zecile de biserici antice transilvănene, castele și cetăți care au fost modernizate “brutal” în ultimii cinci ani cu peste 100 de milioane de euro, bani europeni”, a spus Nikola Lauş.

Ulterior publicării articolului, Episcopia Romano-Catolică Timișoara a respins acuzațiile, arătând că nu s-au vândut materialele, ci au fost depozitate pentru a fi refolosite în curtea din spate a Basilicii. „Comparația cu un castel Disney a fost tendențioasă. Nuanțele folosite la fațade respectă culorile originale, iar proiectul de restaurare a fost avizat de Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Timp de 90 de zile, plățile pentru cererile noastre de rambursare au fost blocate, iar răspunsul primit după anchetă a fost parțial favorabil. Deși au fost deblocate fondurile, s-a aplicat o corecție financiară de cinci la sută la întregul proiect, ceea ce înseamnă o pierdere de peste un milion de lei plus TVA. Episcopia a finanțat lucrările pe perioada blocajului, pentru a nu se întârzia proiectul, iar acum așteptăm rambursarea sumelor cheltuite”, a declarat directorul de cancelarie al Episcopiei Romano-Catolice Timișoara.

Contractul de finanțare al lucrării pentru proiect a fost semnat la 1 martie 2012. În 16 mai 2013, după mai mulţi ani de încercări şi două licitaţii, renovarea mănăstirii a ajuns în faza demarării lucrărilor. Trei firme de construcţii s-au aliat în acest demers cultural-arhitectonic.

În 2 august 2015, Mănăstirea Maria Radna a fost inaugurată parțial, când era executat 80 la sută din proiect, la eveniment fiind prezenți mii de credincioși și sute de oficiali europeni, inclusiv un trimis al Papei Francisc, cardinalul Joachim Meisner, arhiepiscop emerit de Köln. În complexul de clădiri au fost amenajate o bibliotecă cu 10.000 de volume vechi, un muzeu, o expoziţie permanentă, dar şi săli de conferinţe. Au mai fost restaurate trei clădiri declarate monumente istorice. Întregul complex va intra într-un circuit turistic permanent din 2016, estimându-se că se va dubla numărul de vizitatori, acum fiind de 80.000 pe an.

Mănăstirea Sfânta Maria din Radna este principalul loc de pelerinaj din Dieceza de Timișoara. Basilica este situată pe raza orașului Lipova. În anul 1992 Papa Ioan Paul al II-lea a conferit acestui sanctuar marian titlul de basilica minor.

(Hardy Cvoica)

De același autor

Related Articles